Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, reclamă calitatea scăzută a asistenţei sociale în România, constatând că aceasta „a fost privită de foarte multe ori ca o povară, uneori chiar speculată pentru că poate să profite celor care se îndreaptă periodic spre vot”. Ministrul susţine că foarte puţini dintre asistenţii sociali au studii superioare de specialitate şi anunţă că susţine dezvoltarea învăţământului în acest sens, dar şi o salarizare corespunzătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am constatat că în România calitatea asistenţei sociale este foarte scăzută, că ea a fost privită de foarte multe ori ca o povară, uneori chiar speculată pentru că poate să profite celor care se îndreaptă periodic spre vot şi, din nefericire, nu este făcută cu profesionişti. Mă refer la numerele mari, pentru că avem un articol de lege care prevede că trebuie să avem un asistent social la 300 de locuitori, acest articol nu este respectat nicăieri în România. Dec în nicio unitate administrativ-teritorială nu se aplică acest articol”, a declarat Raluca Turcan marţi, în cadrul unei conferinţe privind situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească în străinătate. 
 
Ministrul a prezentat şi cifre care arată că puţini dintre asistenţii sociali sunt specializaţi în această profesie. 
 
„De asemenea, am constatat că doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare şi dintre aceştia 30% au studii de asistenţă socială. Deci avem o lipsă acută de asistenţi sociali pregătiţi pentru această activitate. Şi aici privesc cu foarte mare încredere spre Ministerul Educaţiei şi chiar am demarat discuţii cu universităţi pentru că eu consider că este obligatoriu să revalorizăm această specializare, indiferent de cum o denumim, poate fi rebranduită, dacă vreţi, dacă unora nu le place cum sună «asistenţa socială» - mulţi rectori îmi spuneau că nu sună atrăgător să fii asistent social bun putem să rebranduim – pe fond însă oamenii, dacă avem pretenţia să facă asistenţă socială de calitate trebuie să fie unu: pregătiţi şi doi: salariaţi corespunzător”, a mai afirmat Turcan.
 
Ministrul a dat garanţii că „va avea în vedere” partea de remunerare a asistenţilor sociali în viitoare lege a salarizării din sistemul public.
 
„La un anumit moment trebuie să luăm taurul de coarne şi să nu mai acceptăm improvizaţia în asistenţă socială. Mie mi s-a părut, la analiza în profunzime pe care am realizat-o în calitate de ministru, că asistenţa socială a fost făcută pur şi simplu de complezenţă şi nu cu voinţa reală de a scoate oamenii din starea de sărăcie, de a-i dezobişnui cu un dat pe care deja au ajuns să-l accepte şi anume că sunt săraci şi nu pot să iasă de acolo”, a concluzionat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.