RADET şi ELCEN vor lucra împreună, după un grafic comun, pentru a putea fi asigurate căldura şi apa caldă în sezonul rece, iar Primăria Capitalei va aloca, pe lângă cei 3,5 milioane de euro necesari pentru reparaţiile RADET, încă 70 de milioane de lei pentru subvenţiile restante către ELCEN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit, miercuri, cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi cu managementul ELCEN pentru a discuta despre problemele dintre RADET şi ELCEN.

La finalul întâlnirii, cei doi au anunţat că au stabilit că cele două companii vor face reviziile şi reparaţiile în acelaşi timp, după un grafic comun, care va fi gata până joia viitoare, un alt grafic urmând să fie fixat pentru eşalonarea datoriilor către ELCEN.

În plus, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că ministrul Energiei, dar şi conducerea ELCEN i-au solicitat plata unor datorii restante, respectiv subvenţiile care nu au mai fost achitate din luna martie.

"De comun acord am decis că trebuie să ne implicăm, Primăria Capitalei şi Ministerul Energiei, pentru asigurarea agentul termic pe perioada de iarnă în toate instituţiile, dar şi în locuinţele bucureştenilor. Pentru acest lucru, am stabilit de comun acord ca reviziile ELCEN să poată permite un program de reparaţii şi din partea RADET, pentru a nu exista o alocare de timp după reviziile ELCEN, ci în aceeaşi perioadă să se facă şi cele de la RADET. Săptămâna viitoare va fi o şedinţă de Consiliu General în care se va aloca o sumă pentru reparaţii urgente necesare RADET şi, de asemenea, se va aloca o sumă, ca parte a datoriei pe care RADET o are către ELCEN, urmând ca, în perioada următoare, specialiştii noştri în finanţe să stabilească un calendar de eşalonare a acestei datorii”, a spus primarul Capitalei.

Gabriela Firea a adăugat că suma de 3,5 milioane de euro care ar urma să fie alocată de CGMB pentru reparaţii urgente în vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă, ar urma să fie completată, la rugămintea ministrului Energiei, cu o altă sumă care să reprezinte datoria cea mai presantă, şi anume subvenţia neachitată de primărie în ultimele şase luni către ELCEN.

"Am agreat acest mod de lucru pentru că este un mod corect de a te raporta la colaboratorii pe care îi ai, la entităţile economice, şi anume să îţi plăteşti datoriile, mai ales atunci când există această posibilitate. Eu am moştenit această situaţie, câteva luni de zile nu s-a mai plătit subvenţia din partea Primăriei Generale a Capitalei, subvenţie care putea fi onorată. Ieri am avut o întâlnire cu reprezentanţii direcţiei economice şi aceste sume existau şi puteau fi transferate ca parte a acestei datorii”, a spus edilul.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a apreciat că discuţia a fost pragmatică şi axată pe soluţii concrete.

"Am pornit de la două idei, şi anume că avem câteva lucruri care trebuie rezolvate în perioada următoare prin stabilirea unui grafic de lucrări şi de reparaţii ce trebuie executate pe perioada verii pentru a ne pregăti pentru sezonul rece, prin stabilirea unui grafic care să asigure că aceste lucrări sunt făcute în comun şi că au un impact minim asupra consumatorului final”, a spus demnitarul.

Grigorescu a mai precizat că va discuta cu reprezentanţii PMB şi pentru soluţii pe termen lung privind cele două companii, dar deocamdată întâlnirile vizează perioada imediat următoare.

"Ce este important este că vom face împreună un grafic de reparaţii şi sigur că vom aloca împreună şi resurse financiare, proporţional cu nevoile acestor companii pentru a acoperi necesarul. Cum anume, tehnic, este un sistem care se va stabili la nivel tehnic între companii şi cei responsabili cu acest lucru”, a mai spus ministrul.

Directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu, a precizat că subvenţiile neplătite din luna martie de către PMB totalizează 70 de milioane de lei, iar la începutul săptămânii viitoare urmează să se stabilească dacă suma de 3,5 milioane de euro, care ar urma să fie alocată prin rectificare bugetară, va merge către reparaţii sau tot în contul ELCEN.

"Până joia viitoare vom raporta ministerului un grup de lucru care va coordona în perioada următoare un program de reparaţii. Va exista un dispecerat comun RADET-ELCEN şi există disponibilitate totală din partea ELCEN de a face echipă cu RADET pentru a face reparaţii unitare. Va fi coordonat de mine, voi cere soluţii de la RADET pentru a putea raporta, până joia viitoare, modul în care se vor derula lucrările. (...) Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu doamna primar şi, împreună cu direcţia economică a Primăriei Generale, vom face o eşalonare a acestei subvenţii, care nu este alocată din luna martie. Sunt convins că vom găsi soluţii. Nu cerem luna de pe cer, dar cerem banii care ne revin din acest exerciţiu financiar. Am toată disponibilitatea să găsim soluţii optime”, a spus Nicolaescu.

El a precizat că, în cadrul întâlnirii care va avea loc luni se va stabili dacă există şi o altă soluţie în afara celei de a se aloca suma de 3,5 milioane de euro necesară pentru reparaţiile RADET, precum şi cum vor fi eşalonate plăţile.

"Deci luni vom şti cum sunt repartizate aceste sume. Această relaţie comercială (între RADET şi ELCEN – n.r.) se derulează sub OUG 115 care spune ca toţi banii să meargă într-un cont unde sunt stabilite nişte procente, adică 60,5 la sută ELCEN, 30 la sută RADET şi ceilalţi pentru ceilalţi participanţi la acest serviciu. (...) Poprirea pe conturi a fost instituită pentru că, după verificările corpului de control, avem obligaţia să recuperăm creanţele. Nimeni nu zice să ne dea toată datoria, dar să ne dea o parte ca să ne putem desfăşura şi noi activitatea”, a mai spus directorul ELCEN.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.