Social-democraţii consideră că este regretabil că decizia testării elevilor a întârziat nepermis de mult şi precizează că a fost irosită o perioadă importantă care ar fi permis unităţilor de învăţământ să se organizeze mult mai bine din punct de vedere sanitar, pentru începerea noului an şcolar în condiţii de siguranţă pe data de 13 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„PSD a reuşit, vineri, să obţină o victorie importantă în privinţa organizării testării periodice pentru COVID-19 a elevilor, care va permite menţinerea şcolilor deschise şi asigurarea accesului egal la educaţie pentru toţi copiii din România. După mai multe de luni de apeluri repetate din partea PSD, miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii au acceptat, în sfârşit, să ţină prima conferinţă de presă comună în care au anunţat, printre altele, că vor agrea o procedură de testare a elevilor şi profesorilor în unităţile de învăţământ”, arată un comunicat de presă al partidului. 
 
De asemenea, PSD consideră că această măsură este benefică atât pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la educaţie, cât şi pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19. 
 
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat vineri, după şedinţa de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului şcolarîn contextul pandemiei, că şcolile vor fi ţinute deschise pâna la rata de infectare de 6 la mie, iar în cazul în care se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru cei vaccinaţi. El a subliniat că peste nivelul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla în funcţie de vârstă şi de specificul activităţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.