Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a încheiat un protocol de cooperare cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), în vederea sprijinirii cetăţenilor non-UE cu şedere legală în România, cărora le-au încetat contractele individuale de muncă şi doresc să se reangajeze în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Muncii, documentul stabileşte un set unitar de reguli şi cerinţe organizatorice pentru gestionarea eficientă a situaţiei acestor persoane şi creează posibilitatea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă de a le contacta  pentru a le oferi servicii specializate în vederea încadrării în muncă.

”Dincolo de soluţionarea multiplelor urgenţe din ultima vreme, am considerat că este de datoria noastră să găsim o soluţie instituţională durabilă şi pentru lucrătorii non-UE din România, pentru a le asigura acestor oameni, pe termen lung, o rezolvare dacă le încetează contractul de muncă iniţial, indiferent din ce motiv, şi dacă ei doresc să continue să muncească în România. Aşa cum am spus în repetate rânduri, încurajăm munca şi deşi intră în responsabilitatea IGI situaţia acestor oameni, Ministerul Muncii a luat iniţiativa de a elabora si semna un protocol care să aducă o soluţie instituţională. Doar printr-o colaborare activă între toate instituţiile care pot sprijini cetăţenii care doresc să lucreze în România putem fructifica dorinţa acestor oameni. Asta nu înseamnă că ei vor lua din şansele românilor care doresc să muncească. Când un angajator caută forţă de muncă, prima ofertă se face celor aflaţi în baza de date a AJOFM şi doar în măsura refuzului, se apelează la cetăţeni din afara spaţiului comunitar”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

IGI, prin structurile teritoriale, va transmite agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, situaţia nominală a străinilor care se află pe teritoriul României, cu şedere legală, al căror contract individual de muncă a încetat şi pentru care IGI a primit informări de la angajatori.

În baza acestor informaţii, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va identifica cetăţenii străini înregistraţi în evidenţele proprii, iar persoanele neînregistrate vor fi contactate de agenţiile judeţene pentru a beneficia de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, necesare reintegrării lor în piaţa muncii.

În baza protocolului încheiat între cele două instituţii, ANOFM va transmite structurilor teritoriale pentru imigrări situaţia străinilor care s-au înregistrat în evidenţele agenţiilor teritoriale ca şomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă, precum şi rezultatul serviciilor oferite.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.