Protest în faţa Parlamentului: Asociaţii pentru protecţia animalelor şi iubitori de animale cer schimbarea legislaţiei şi măsuri ferme astfel încât câinii să nu mai fie eutanasiaţi

Protest în faţa Parlamentului: Asociaţii pentru protecţia animalelor şi iubitori de animale cer schimbarea legislaţiei şi măsuri ferme astfel încât câinii să nu mai fie eutanasiaţi
Foto: Coruptia Ucide

Aproximativ 1000 de persoane protestează, duminică, în Bucureşti, cerând schimbarea legislaţiei şi măsuri ferme, în aşa fel încât câinii să nu mai fie eutanasiaţi, iar bani publici să nu mai fie alocaţi pentru uciderea animalelor. De asemenea, se solicită anchetarea abuzurilor din adăposturile pentru animale dar şi transparenţă în gestionarea fondurilor publice pentru câinii fără stăpân.

Protestul, la care şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai unor asociaţii pentru protecţia animalelor, dar şi cetăţeni care sunt împotriva eutanasierii, are loc în faţa sediului Parlamentului.

Mobilizarea pentru participarea la protest s-a făcut pe reţelele de socializare, oamenii care şi-au anunţat participarea solicitând modificarea legislaţiei în aşa fel încât să nu mai fie alocaţi bani publici pentru uciderea câinilor.

Participanţii au strigat: ”Jos criminalii!” şi au adus pancarte cu mesajele: ”15.000 au murit fără voce, noi suntem vocea lor”, ”15.000 de îngeri privesc către noi”, ”STOP cruzimii asupra animalelor!”.

La eveniment a fost prezent şi fostul fotbalist Ionuţ Lupescu.

Potrivit Asociaţiei Kola Kariola, aproape 70.000 de câini au fost ucişi în România în 3 ani. Jumătate dintre ei – în doar 4 adăposturi. Între 2018–ianuarie 2026, firma Heremy Animal Med SRL a Emiliei Herescu a primit peste 1,4 milioane euro, din bani publici. 

Corupţia Ucide transmite că oamenii prezenţi la protestul pentru drepturile animalelor vor o schimbare sistemică.
 
Principalele cereri ale participanţilor sunt:
● anchetarea abuzurilor din adăposturi;
● transparenţă în gestionarea fondurilor publice pentru câinii fără stăpân;
● condiţii decente pentru animale;
● soluţii umane şi programe reale de sterilizare.
 
”Se protestează faţă de felul în care statul gestionează problema câinilor fără stăpân, împotriva cheltuirii banului public pe moarte şi nu pe prevenţie, împotriva autorităţilor care nu îşi fac treaba şi împotriva celorlalte lagăre ale morţii!”, mai arată Corupţia Ucide în mesaj.

Mai multe asociaţii de protecţia animalelor, dar şi persoane fizice, au adus acuzaţii grave autorităţilor din judeţul Vrancea, în cazul adăpostului din Suraia, unde 15.000 de animale ar fi fost ucise.

Voluntarii reclamau că nu li s-a permis accesul în adăpost, deşi veniseră să ajute, să îngrijească şi să preiaq animalele şi acuză Poliţia şi DSVSA Vrancea că au lucrurin de ascuns.

 

Poliţia a precizat că nu au fost întrunite condiţiile legale pentru ca animalele să poată fi emis ordin de plasare a animalelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră