Sindicaliştii din Poliţie anunţă că protestează, miercuri, de la ora 11.00, în faţa Ministerului de Interne. ”Nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin”, au transmis sindicaliştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aşa cum v-am informat anterior, poliţiştii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviinţă să le îngheţe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost îngheţate. În aceste condiţii, Sindicatul EUROPOL continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deşarte sau doar firimituri”, au transmis sindicaliştii.  

Âncepând cu ora 11:00, sindicaliştii vor protesta în faţa Ministerului Afacerilor Interne pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017, act normativ ce a fost suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020. 

”Trebuie să înţelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru şi nu vom putea să mai asigurăm traiul zilnic pentru familiile noastre, ci doar printr-o implicare activă şi o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-şi îndrepte atenţia asupra drepturilor noastre şi să înţeleagă importanţa muncii noastre pentru societate”, au mai transmis sindicaliştii.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.