Câteva sute de persoane cu dizabilităţi, dar şi reprezentanţi şi susţinători ai acestora, participă, marţi, la un protest în faţa Ministerului Muncii, reclamând că, de la 1 septembrie, 2.000 de persoane cu dizabilităţi din Unităţi Protejate Autorizate vor fi trimise în şomaj, ca urmare a adoptării OUG 60. Oamenii au foi sau bannere cu mesaje precum: ”România trezeşte-te!” sau ”Vrem să muncim, nu să cerşim”. Ministerul Muncii susţine că scopul OUG 60 este tocmai acela de a stimula angajarea a cât mai multor persoane cu handicap, prin creşterea obligaţiei de plată pentru fiecare persoană cu handicap neangajată de către angajatorii care au mai mult de 50 de angajaţi, iar această formă protejată de angajare s-a transformat într-o formă de business cu câştiguri impresionante pentru majoritatea patronilor sau preşedinţilor de fundaţii şi organizaţii care nu au o dizabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ministerul Muncii: Unităţile Protejate Autorizate s-au transformat într-o formă de business cu câştiguri impresionante pentru majoritatea patronilor

Acţiunea a început în jurul orei 12.00 şi este organizată de FONSS- Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale.

Persoane cu dizabilităţi, dar şi reprezentanţi sau susţinători ai acestora protestează faţă de adoptarea OUG 60, prin care, de la 1 septembrie, 2.000 de persoane cu dizabilităţi din Unităţi Protejate Autorizate vor fi trimise în şomaj.

Oamenii au coli de hârtie sau bannere pe care scrie, între altele, ”România trezeşte-te” sau ”Vrem să muncim, nu să cerşim” şi spun că vor să le fie respectate drepturile.

FONSS- Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale arăta, într-un comunicat de presă, că 2.000 de persoane cu dizabilităţi din Unităţi Protejate Autorizate ”se văd în situaţia de şomaj de la 1 septembrie, ca urmare a adoptării OUG 60/2017, fără dialog, fără măsuri tranzitorii sau compensatorii”.

”Guvernul a decis! Vrea taxă dublă de la angajatori şi 2.000 de persoane cu dizabilităţi reprezintă un procent prea mic pentru a le sta în cale. Avem peste o lună de când încercăm dialogul cu autorităţile şi acestea nici măcar nu se obosesc să ne răspundă. Refuzăm să fim consideraţi invizibili şi neimportanţi şi să ne supunem ascultători tuturor ordonanţelor care ne pot schimba viaţa dintr-o semnătură, aşa cum e această OUG 60/2017, care pune cruce efortului de ani de zile în incluziunea persoanelor cu dizabilităţi”, se preciza în comunicatul citat.

Reprezentanţii FONSS mai spuneau că OUG 60 este ”o ruşine pentru o ţară cu cetăţeni demni”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.