Proiectul privind achiziţionarea de avioane F16 a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi, la solicitarea ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, el argumentând că termenele din contract au fost deja amânate de două ori. El a cerut de asemenea ca proiectul de lege să fie apoi trimis la Parlament pentru a fi aprobat de urgenţă.
Ministrul Apărării, Nicoale Ciucă, a cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi a proiectului privind achiziţionarea avioanelor F16, precum şi trimiterea în Parlament a proiectului de lege pentru a fi aprobat în procedură de urgenţă.
Ciucă a precizat că proiectul are avizul Consiliului Legislativ.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
"Solicităm aceasta deoarece am comunicat cu partea portugheză de la care se achiziţionează avioanele şi deja a fost o amânare de două ori a termenelor de contract. În contract sunt parte Statele Unite ale Americii şi pentru că prin Statele Unite se desfăşoară proiectul...", a spus el.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că CSAT a avizat cumpărarea a cinci avioane F-16. Iohannis a explicat că Guvernul a venit cu un proiect de lege care a fost avizat favorabil şi că legea va fi discutată în Parlament.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.