Iranul susţine că un atac ucrainean asupra unei nave din Marea Caspică s-a soldat cu moartea unui marinar

Iranul susţine că un atac ucrainean asupra unei nave din Marea Caspică s-a soldat cu moartea unui marinar

Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a condamnat, sâmbătă, un atac ucrainean asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, afirmând că acesta a provocat o explozie care a dus la moartea unui marinar şi rănirea altuia, informează Reuters.

De la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, Kievul s-a confruntat cu drone de concepţie iraniană lansate de Moscova.

Guvernul ucrainean şi-a oferit expertiza în domeniul interceptării dronelor ţărilor din Orientul Mijlociu care au fost ţinta unor atacuri din partea Iranului.

Teheranul a calificat atacul asupra navei sale drept un act de agresiune şi a declarat că îşi va apăra interesele naţionale şi securitatea, acuzând în acelaşi timp Kievul că încearcă să extindă războiul din Ucraina.

Declaraţiile ministerului iranian coincid cu afirmaţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenskyi care a spus că guvernul ucrainean a constatat că Rusia transmite Iranului datele sale de observare prin satelit din Orientul Mijlociu, pentru a-i permite acestuia să lanseze atacuri în regiune.

Preşedintele ucrainean declarase anterior că forţele ucrainene au lovit o navă de război rusă, precum şi nave utilizate pentru transportul de mărfuri militare legate de Iran în Marea Caspică.

Într-o declaraţie publicată ulterior pe X, preşedintele ucrainean a indicat că, de la începutul lunii iulie, Kievul a înregistrat „o supraveghere activă prin satelit din partea Rusiei asupra statelor din Golf şi a instalaţiilor militare americane aflate acolo. Aceste imagini apar apoi în Iran”.

„În acelaşi timp, există o corelaţie evidentă între imaginile satelitare ruseşti ale acestor locaţii şi atacurile iraniene – atât înainte de atacuri, pentru a le pregăti, cât şi după, pentru a evalua pagubele provocate”, a continuat Volodimir Zelenski.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră