Unul dintre proiectele implementate la Timişoara, în toamna anului trecut, este în atenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Programul Pandemic Controler, care facilitează schimbul de informaţii între medicii de familie şi specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, este analizat şi poate ajunge să fie dat exemplu de bune practici într-un ghid elaborat de OMS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"La OMS este un proiect care evaluează mai multe proiecte inovatoare în combaterea pandemiei, ne-au contactat, au cerut mai multe informaţîi, au fost mai multe conferinţe şi intră în faza de evaluare pentru propunerea că vor să vină cu un proiect de bune practici. Această aplicaţie a Timişoarei este în evalure la OMS pentru a fi dată un exemplu de bună practică în pandemie. Mă bucur că este un exemplu. Vreau să îi mulţumesc domnului doctor Musta şi medicilor de famiilie pentru colaborare", a declarat primarul municipiului Timişoara Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă. 
 
Cu ajutorul aplicaţiei Pandemic Controler, realizat de Primăria Timişoara în parteneriat cu comunitatea City Doctors, medicii de familie sunt puşi în legătură cu specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, de la care primesc informaţii legate de modul în care trebuie să îi monitorizeze pe bolnavii cu COVID care sunt trataţi la domiciliu. 
 
Proiectul Pandemic Controler a fost lansat la finalul lunii noiembrie 2020, anul trecut, iar în prezent sunt 300 de medici de familie care folosesc aplicaţia şi peste 3.700 de pacienţi care au fost trataţi cu ajutorul acestei aplicaţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.