Cercetarea la locul prăbuşirii elicopterului SMURD s-a încheiat, iar epava a fost transportată la Chişinău, într-un hangar al Departamentului pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova, urmând a fi predată autorităţilor române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa de anchetă a finalizat duminică la ora 17.00 cercetarea începută vinerea trecută, alături de autorităţile din Republica Moldova şi România participând şi reprezentanţi ai societăţii de asigurare la care era asigurată aeronava, precum şi experţi Eurocopter- Germania, se arată într-un comunicat al Parchetului instanţei supreme, remis, luni, agenţiei News.ro.

"Epava elicopterului a fost ridicată de la faţa locului şi transportată la Chişinău într-un hangar aparţinând Departamentului pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova, urmând a fi predată autorităţilor române împreună cu celelalte obiecte ridicate cu ocazia cercetărilor după finalizarea procedurii de preluare a cercetării de către autorităţile române", potrivit procurorilor

În cauză s-a dispus efectuarea de către Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a unei expertize genetice judiciare cu privire la probele biologice ridicate, se mai arată în comunicat.

Ancheta în cazul elicopterului SMURD prăbuşit joi în pădurea de la marginea satului Haragîş ar putea dura cel puţin trei luni, a anunţat, duminică, şeful Comisiei de anchetă din Republica Moldova, Veaceslav Frunză, citat de Publika.md.

Şeful Comisiei de anchetă a exclus posibilitatea ca elicopterul să fi fost alimentat cu combustibil de proastă calitate.

Frunză a declarat că aparatul de zbor a fost alimentat pe Aeroportul Chişinău, iar combustibil din acelaşi rezervor a ajuns şi la alte aeronave în ziua respectivă, la care nu au fost probleme.

Elicopterul SMURD s-a prăbuşit joi, în apropierea satului Haragîş din raionul Cantemir. Toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.