Primarul comunei Lipniţa din judeţul Constanţa, Nicolae Florin Dinu, a închis duminică o stradă din localitate ca să o transforme în derdeluş, spre bucuria copiilor, având în vedere că a nins pentru prima oară în această iarnă. Edilul chiar s-a dat cu sania alături de unul dintre copii. După câteva ore, Primăria a decis să dea cu sare şi pe acel tronson deoarece mai mulţi tineri se plimbau prin zonă cu cu ATV-ul şi puneau în pericol siguranţa copiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul Nicolae Florin Dinu a profitat de faptul că în ultimele ore a nins mai mult în Lipniţa şi a decis să închidă o stradă pentru ca cei mici să se poată bucura de zăpadă.

”Intrarea dinspre Ostrov în Lipniţa o închidem până în centru, rămâne pârtie pentru copii. Se va circula pe partea cu mănăstirea. Mulţumesc frumos pentru înţelegere. Să se bucure şi copiii de puţină zăpadă”, a anunţat primarul pe o reţea de socializare.

Vestea a fost primită cu entuziasm de cei mai mici locuitori ai comunei, care au ieşit cu săniile şi s-au bucurat de prima zăpadă din această iarnă. Edilul s-a dat şi el cu sania alături de unul dintre copii. ”Staţi că merg şi eu cu unul dintre voi. Aşteptaţi-mă şi pe mine! Ia să vedem cum merge”, spune primarul din Lipniţa într-un video de pe Facebook.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Peste câteva ore, însă, primarul a anunţat că a fost nevoie să strice pârtia copiilor.

”Pentru siguranţa copiilor, cu părere de rău, dar datorită unor tineri bine educaţi a trebuit să dăm cu sare şi pe tronsonul Străzii Trandafirilor unde am lăsat zăpadă pentru derdeluş! Pe aceşti tineri chiar nu îi vede nimeni cu ATV-uri, motocross-uri, chiar nu pot fi linistiţi? Sunt nişte pericole pentru comunitatea noastră”, a afirmat primarul din Lipniţa, pe reţeaua de socializare.

Judeţul Constanţa se află sub cod galben de ninsoare, iar avertizarea este valabilă până marţi dimineaţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.