Primarul oraşului Focşani, Cristi Misăilă, viceprimarul Marius Iorga, secretarul Eduard Corhană şi şeful Serviciului Juridic, Carmen Ghiuţă, au fost audiaţi, marţi, la DNA Galaţi. Surse locale spun că audierile au avut loc într-un dosar care vizează traficul de influenţă la angajări la Căminul pentru Persoane Vârstnice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primarului din Focşani, Cristi Misăilă, atât el, cât şi cei trei colegi ai săi din Primărie, au fost chemaţi la DNA în calitate de martori într-un dosar care vizează unele angajări.

Surse din cadrul administraţiei focşănene susţin că audierile ar avea legătură cu angajări făcute la Căminul pentru Persoane Vârstnice, instituţie aflată în subordinea Primăriei. Potrivit aceloraşi surse, ancheta a început în urma unui denunţ, fiind suspectată infracţiunea de trafic de influenţă. Pentru moment, nimeni nu ar fi fost pus sub acuzare.

Audierile în cazul lui Misăilă au durat circa o oră, la final el declarând că pentru moment nu are voie să dezvăluie nimic din ancheta procurorilor anticorupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.