Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea să recupereze 36 de hectare de terenuri din parcuri care au fost retrocedate din 2001, printre care Herăstrău, Bordei, Circului şi Tineretului, precum şi 23,5 hectare de spaţii verzi şi terenuri pe care sunt amenajate locuri de joacă, ce au fost restituite proprietarilor în ultimii 16 ani, urmând să constituie un grup de lucru care să găsească soluţiile legale, fără a afecta dreptul proprietarilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Edilul-şef al Capitalei a anunţat luni că va constitui grupul de lucru care să găsească soluţiile legale de recuperare a acestor spaţii retrocedate, pe cale administrativă sau prin hotărâri ale instanţei, respectiv 36 de hectare de teren în parcuri, recuperate de proprietari în perioada 2001-2013 şi 23,5 hectare de spaţii verzi şi terenuri pe care sunt amenajate locuri de joaca, restituite conform legilor proprietăţilor în perioada 2001-2017.

"Nu contest că vechii proprietari au avut dreptul legal să-şi recupereze bunurile confiscate în perioada comunistă, însă  îmi doresc să găsim o formulă legală, fără a leza dreptul proprietarilor, de a recupera în folosul bucureştenilor aceste suprafeţe de teren”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul Capitalei menţionează că va solicita primarilor celor şase sectoare o situaţie centralizată a spaţiilor verzi şi terenurilor pe care au fost amenajate locuri de joacă şi care, ulterior, au deveni proprietate privată prin retrocedare.

"În situaţia în care pentru amplasamentele în cauză, la data investiţiei s-au făcut cercetări privind situaţia juridică (notificări Legea 18/1991, Legea 10/2001), acestea trebuie transmise Primăriei Capitalei, pentru realizarea unei analize la nivelul întregii unităţi administrativ teritoriale, privind clarificarea situaţiei juridice şi stabilirea unei strategii cu privire la menţinerea acestor folosinţe”, a precizat municipalitatea.

Conform Primăriei Capitalei, în perioada 2001 - 2013, suprafaţa totală de spaţii verzi din parcuri retrocedată este de peste 361.000 de metri pătraţi.

Astfel, în Sectorul 1 a fost restituită în natură o suprafaţă de aproximativ 33.000 de metri pătraţi din parcurile Herăstrău, Bordei şi Clucerului, în Sectorul 2 - aproximativ 103.000 de metri pătraţi din parcurile Circului, Verdi şi Plumbuita, în Sectorul 3 - aproximativ 126.000 de metri pătraţi din parcurile Alexandru Ioan Cuza şi Gârleanu, în Sectorul 4 - aproximativ 76.000 de metri pătraţi din Parcul Tineretului), în Sectorul 5 - peste 3.000 de metri pătraţi din parcurile Izvor-Coşbuc şi Sebastian), iar în Sectorul 6 - peste 651 de metri pătraţi din Parcul Grozăveşti.

De asemenea, suprafaţa totală restituită în natură conform Legii 10/2001 care reprezintă spaţii verzi sau locuri de joacă este de aproximativ 235.000 de metri pătraţi.

„Aceste terenuri au fost amenajate cu precădere după anul 2000, fără a trimite aceste situaţii şi Primăriei Capitalei, motiv pentru care unele zone restituite apar în evidenţele municipalităţii ca terenuri libere”, a precizat municipalitatea.

Potrivit unei situaţii estimative privind spaţiile verzi şi cu locuri de joacă restituite în natură proprietarilor, în Sectorul 1 a fost retrocedată o suprafaţă de 2. 123 metri pătraţi, în Sectorul 2 - 13.276 metri pătraţi, în Sectorul 3 - 165.688 metri pătraţi, în Sectorul 4 - 40.220 metri pătraţi, în Sectorul 5 - 2.760 metri pătraţi şi în Sectorul 6 - 11.155 metri pătraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.