Auto: Robin Raikkonen, fiul lui Kimi, se alătură echipei Red Bull Junior

Auto: Robin Raikkonen, fiul lui Kimi, se alătură echipei Red Bull Junior

Echipa austriacă Red Bull a anunţat oficial, miercuri, înregimentarea lui Robin Raikkonen în programul său de dezvoltare pentru piloţi. Fiul lui Kimi, în vârstă de doar 11 ani, concurează în karting.

Numele Raikkonen ar putea apărea, din nou, în lumea Formulei 1, peste doar câţiva ani. Nu este vorba de Kimi, campion cu Ferrari în 2007 şi retras din activitate în 2021, ci de Robin, fiul pilotului finlandez, care tocmai a semnat cu echipa Red Bull Junior. La 11 ani, Robin devine cel mai tânăr recrut din programul de dezvoltare a piloţilor echipei austriece.

Recunoscut drept „unul dintre cele mai promiţătoare talente ale generaţiei sale” de Laurent Mekies, directorul francez al Red Bull Racing, tânărul pilot de karting şi-a dovedit deja potenţialul la nivel internaţional. „În acelaşi timp, impresionează prin maturitatea, abordarea calmă şi concentrarea asupra condusului”, a explicat Mekies. „Scopul nostru este să-l sprijinim în dezvoltarea sa fără a pune o presiune inutilă asupra lui.”

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră