Primarul General, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, miercuri, 6 martie, ora 12:00. Anunţul primarului vine după ce vineri, Consiliul nu a reuşit să adopte proiectul bugetului Capitalei pe 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul General, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, miercuri, 6 martie, ora 12:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Pe ordinea de zi se află proiecul de hotărâre privind aprobarea bugetului Municipiului Bucureşti pe anul 2024.b

Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a reuşit, vineri, să adopte bugetul Capitalei pe 2024, consilierii PNL anunţând că nu susţin această formă a proiectului. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a supus la vot, vineri, proiectul bugetului Municipiului pe 2024.

S-au înregistrat 18 voturi pentru, 6 abţineri şi 4 împotrivă, insuficiente pentru adoptare, astfel că bugetul a fost respins. Proiectul a fost susţinut doar de consilierii USR şi PMP, iar PSD a lipsit.

PNL Bucureşti a prezentat, vineri, motivele pentru care nu votează proiectul de buget propus de Nicuşor Dan, pe care îl numeşte ”o glumă proastă la adresa bucureştenilor”.

Liberalii spun că este ”o farsă a alocărilor nejustificate, simţite şi trăite în fiecare zi de către bucureşteni”. şi îi solicită primarului să vină cu un proiect realist, fără pomeni electorale. PNL mai afirmă că Nicuşor Dan nu a venit cu niciun plan concret pentru achitarea datoriilor, inclusiv pentru termoficare. ”Nu putem rostogoli la nesfârşit aceste datorii”, subliniază PNL Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.