Primăria Tichileşti, judeţul Brăila, a fost amendată de către Garda de Mediu, după ce comisarii au descoperit deşeuri menajere depozitate ilegal pe o suprafaţă de peste 1.500 de metri pătraţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma verificării unei sesizări referitoare la depozitarea necontrolată de deşeuri pe teritoriul UAT Tichileşti, comisarii GNM CJ Brăila au identificat amplasamentul situat în extravilanul localităţii Tichileşti, în zona de sud, respectiv pe zona unui canal din uluce din beton pe care s-au depozitat în mod ilegal deşeuri diverse municipale în amestec, resturi vegetale, gunoi de grajd şi deşeuri inerte, pe o suprata estimată la cca. 1500 mp”, a transmis Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 20.000 lei Primăriei Ţichilesti şi i s-au stabilit măsuri de colectare separată a deşeurilor, ecologizare a terenului şi eliminare legală a deşeurilor.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.