Primăria Sectorului 5 va aloca peste 9 milioane de lei pentru proiectele organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, marţi în şedinţa Consiliului Local Sector 5. Printre proiectele ce urmează să fie desfăşurate de Primăria Sectorului 5 se numără "grafitti istoric” pe şcoli, amplasarea unei statui a Ecaterinei Teodoroiu şi cea a unui dac, realizarea unui mozaic din piese lego reprezentând momente istorice, în holul Palatului Parlamentului, care să intre în Cartea Recordurilor, prezentări de modă, un calendar istoric "care să se constituie într-un veritabil manual de istorie” şi înfiinţarea Orchestrei Naţionale a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupurile USR şi PNL au propus ca votarea proiectului să fie amânată pentru următoarea şedinţă, pentru ca acesta să treacă mai întâi prin comisiile de specialitate, însă propunerea a fost respinsă.

„Opinia noastră este că acest proiect ar fi trebuit să treacă mai întâi prin nişte comisii de specialitate. Avem nişte cheltuieli foarte mari. Vorbim despre amplasarea unor statui, despre diverse activităţi culturale cu caracter naţional. Anumite activităţi care vor rămâne permanent, precum acel grafitti istoric. Putem constata că este o sumă foarte mare pe care Sectorul 5 ar fi putut să o direcţioneze către alte probleme. Am fi dorit ca măcar un astfel de proiect, chiar foarte mare din perspectiva bugetului, să treacă prin comisii, să discutăm şi să vedem, să aducem îmbunătăţiri”, a declarat Paul Cursaru, consilier din partea PNL.

Şefa Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, Ramona Dimache, a spus că pe lângă banii alocaţi de la bugetul local vor fi şi donaţii, mai multe companii manifestându-şi deja intenţia de finanţare pentru câteva proiecte.

"Proiectul se doreşte a fi un prilej de interacţiune şi construire a legăturilor în comunitate. Ne dorim să aducem împreună 5.000 de copii şi cetăţeni ai Sectorului 5 din toate categoriile socio-profesionale, de toate vârstele, astfel încât să reconstruim împreună momente memorabile din istoria României. Vom rememora împreună cele mai semnificative momente din istoria României şi vom sublinia apartenenţa la comunitate şi mândria de a fi locuitor al Sectorului 5”, se arată în descrierea unuia dintre proiectele propuse de Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache”, pentru Programul Naţional de Aniversare a Centenarului Marii Unirii.

Aleşii sectorului 5 vor să construiască şi să amplaseze în holul Palatului Parlamentului un mozaic din piese lego, de aproximativ 220 de metri pătraţi, cu care să intre în Cartea Recordurilor şi să împartă flyere şi materiale informative. Mozaicul ar urma să fie construit împreună cu elevii şcolilor generale din Sectorul 5, în cadrul unor workshopuri cu lecţii de istorie, iar după evenimentul de prezentare, la sfârşitul anului, cele 25 de imagini din care va fi construit mozaicul vor fi date şcolilor care le-au asamblat. Proiectul "Împreună reconstruim istoria” ar urma să înceapă în septembrie, prin pregătirea materialelor, etapă urmată de expoziţia propriu-zisă, în perioada 14 februarie - 14 decembrie 2018, iar până la sfârşitul anului să fie retransmis către şcoli.

Bugetul total alocat pentru acest proiect este de 990.000 de lei (792.000 de lei propuşi spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 198.000 de lei propuşi pentru bugetul anului 2018).

Alt proiect al Primăriei Sectorului 5 pentru Centenarul Marii Uniri se referă la amplasarea unei statui a Ecaterinei Teodoroiu, prima femeie ofiţer combatant din Armata Română, în Piaţa din faţa Hotelului Marriot, cu perioadă de implementare septembrie 2017 – decembrie 2018 şi buget total alocat de 1.125.000 de lei (337.500 de lei propuşi spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 787.500 de lei propus pentru bugetul anului 2018).

De asemenea, reprezentanţii Primăriei de sector vor să amplaseze şi o statuie a lui Tudor Vladimirescu, care "a intrat în Bucureşti, cu oastea pandurilor, prin Sectorul 5”. Bugetul total alocat ar fi de 1.350.000 de lei (405.000 de lei propuşi spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 945.000 de lei propuşi pentru bugetul anului 2018).

Tot o statuie dorită în Sectorul 5 este cea a unui dac: "Sectorul 5 - ca parte din cea mai veche zonă a Bucureştiului - este strâns legat de formarea poporului român, al cărui simbol este dacul. Amplasarea unei statui/ansamblu statuar cu acest simbol pe teritoriul Sectorului 5 ar materializa legătura profundă a sectorului nostru cu istoria, cu formarea poporului român, conştientizâd, în rândul cetăţenilor, apartenenţa la civilizaţia şi aspiraţiile din prezent”, scriu iniţiatorii proiectului, a cărui valoare este de 135.000 de lei (40.500 de lei propuşi spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 94.500 de lei propuşi pentru bugetul anului 2018).

De asemenea, ar urma să fie puse în scenă momentul Marii Unirii şi alte momente din istoria românilor, de către actori profesionişti şi elevi ai Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr” şi ai Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu”. Bugetul alocat pentru "Marea Unire – filă de istorie reconstituită”, cu actori profesionişti, este de 900.000 de lei (270.000 de lei propus spre aprobare pprin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 630.000 de lei propus pentru bugetul anului 2018), iar pentru proiectul "Istorie prin teatru”, la care vor participa trupele de teatru ale elevilor, este 100.000 de lei (30.000 de lei propus spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 70.000 de lei propus pentru bugetul anului 2018).

Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache”, vrea să aloce alţi 50.800 de lei (15.240 de lei propuşi spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 35.560 de lei propuşi pentru bugetul pe 2018) pentru organizarea unor concursuri pe teme istorice, în special pe tema Marii Uniri şi a istoriei recente a României, pentru elevii claselor V-VIII şi 200.300 de lei (60.090 de lei propus spre aprobare prin rectificare bugetară pentru anul 2017 şi 140.210 de lei din bugetul pe 2018) pentru „sprijinirea unui ansamblu de dansuri tradiţionale care îşi desfăşoară ativitatea pe raza Sectorului 5 şi care este alcătuit din copii talentaţi, cu rezultate remarcabile în cadrul competiţiilor de profil”, fiind vorba despre Ansamblul Folcloric Căluşarii.

În plus, iniţiatorii proiectelor pentru Centenarul Marii Unirii propun înfiinţarea Orchestrei Naţionale a României, care să fie condusă de naistul Nicolae Voiculeţ, cerând alocarea pentru acest proiect a sumei de 1.890.000 de lei (567.000 de lei prin rectificarea bugetară pe 2017 şi restul din bugetul pe 2018).

"Proiectul doreşte să strângă în cadrul Centrului cultural şi de Tineret Ştefan Iordache muzicieni de renume, care să identifice şi să cultive talentele descoperite pe teritoriul Sectorului 5, în vederea înfiinţării unei Orchestre Naţionale a României. De asemenea, ne propunem ca, pe parcursul anului 2018, orchestra să participe la evenimentele culturale organizate în sector”, se arată în descrierea proiectului.

De asemenea, Primăria Sectorului 5 vrea să recondiţioneze fântâna construită în memoria Mariei Tănase şi să "continue ultima dorinţă” a ei trecută în testament. În cadrul evenimentului de inaugurare a fântânii ar urma să fie o prezentare de modă cu obiecte vestimentare inspirate de interpreta de muzică populară şi se vor proiecta holograme "care să ne amintească de geniul artistei şi de impactul cultural pe care aceasta îl are”, se precizează în proiect. Bugetul alocat ar fi de 1.845.000 de lei (535.500 de lei prin rectificarea bugetară pe acest an şi restul din bugetul pentru anul 2018).

Mai mult, iniţiatorii proiectului de hotărâre ce urmează să fie dezbătut în şedinţa de Consiliu Local doresc să desfăşoare un proiect cultural numit "Grafitti istoric”, în cadrul căruia să fie  realizate grafitti-uri cu scene istorice pe clădirile în care funcţionează unităţi de învăţământ sau asistenţă socială, iar copiii să facă un tur al acestor clădiri. Pentru acest proiect se cere suma de 450.000 de lei (135.000 de lei prin rectificarea bugetară pe anul 2017 şi 315.000 de lei din bugetul pe anul viitor).

În programul pentru sărbătorirea Centenarului Marii Unirii este trecut şi proiectul "Secolul românesc”, prin care Centrul Cultural şi de Tineret al Sectorului 5 vrea să lanseze un calendar istoric "care să se constituie într-un veritabil manual de istorie”, un eveniment "profund cultural” în care să fie puse în lumină "preocupările preferate ale Reginei Maria”, precum literatura şi arta. Prim[ria mai vrea să organizeze şi o gală de modă în cadrul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, care "să marcheze personalităţi feminine emblematice ale culturii şi istoriei româneşti”. Pentru acest proiect ar urma să fie alocaţi 405.000 de lei (121.500 de lei prin rectificarea bugetară pe acest an şi 283.500 din bugetul pe 2018).

Pentru toate aceste proiecte, Primăria Sectorului 5 ar urma să aloce un total de peste 9 milioane de lei - 3.327.330 de lei prin rectificarea bugetară pe acest an şi 6.113.670 de lei prin bugetul din 2018. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.