Primăria Capitalei anunţă că în toate cele şase sectoare s-au demarat tratamentele de combatere a poleiului, peste 260 de utilaje fiind pregătite să intervină pe durata codului portocaliu de polei. De asemenea, aproape trei sute de operatori manuali vor curăţa staţiile şi refugiile STB, trotuarele la gurile de metrou.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere avertizarea de tip cod portocaliu, emisă de meteorologi, care anunţă depuneri semnificative de polei în Capitală, operatorii de deszăpezire au efectuat tratamente de combatere a poleiului în zonele din proximitatea pantelor, rampelor şi a podurilor. În prezent, operatorii de salubrizare verifică toate arterele, intervenind punctual acolo unde s-a format polei. Pentru intervenţia din această noapte, potrivit raportărilor operatorilor de deszăpezire, sunt pregătite să acţioneze 266 de utilaje destinate aplicării tratamentelor preventive, în timp ce 294 de operatori manuali vor interveni pentru curăţarea staţiilor şi refugiilor STB, a trotuarelor, dar şi a gurilor de metrou”, a anunţat, vineri seară, Primăria Capitalei.

Sursa citată a precizat că, ulterior, pe parcursul nopţii, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, operatorii de salubrizare vor efectua şi alte tratamente de combatere a poleiului pe toate arterele cuprinse în Urgenţa I, respectiv pe străzile cu trafic RATB, obiective sociale, instituţii publice, instituţii de învăţământ etc, dar şi în zonele cu risc, respectiv pante, rampe, poduri, continuându-se cu străzile cuprinse în Urgenţa II, respectiv străzile laterale.

”În ceea ce priveşte curăţarea trotuarelor din Capitală, reamintim că, potrivit ART. 12 din Anexă 1 a Hcgmb nr. 120/2010 privind normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, «persoanele fizice şi juridice au obligaţia că pe timp de iarnă să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului/construcţiei, să cureţe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă şi gheaţă formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firme, curţilor, şi terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale»”, a mai transmis Primăria Capitalei.

Pentru neindepartarea gheţii de pe trotuare, inspectorii din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti - Direcţia Control, au aplicat, în perioada 24.01 – 25.01.2019, un număr de 211 somaţii şi au sancţionat 9 agenţi economici cu amendă în cuantum total de 12.000 lei.

Capitale şi opt judeţe din ţară sunt, până sâmbătă la ora 3.00, sub cod portocaliu de polei, meteorologii anunţând ”depuneri semnificative”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.