Primarul Capitalei, Gabriela Firea, prezentă luni alături de Nadia Comăneci la clinica pe care fosta gimnastă a înfiinţat-o în cadrul aşezământului socio-medical Sfântul Spridon Vechi, a declarat că doreşte să sprijine bisericile şi mănăstirile în construcţia şi organizarea altor centre socio-medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Edilul a amintit de proiectul de lege, pe care l-a propus ca senator, pentru sprijinirea bisericilor care doresc să organizeze programe de afterschool sau şcoli de weekend.

"Vreau să sprijinim bisericile care au spaţiu şi care vor să se implice în acest program, să le sprijinim pentru construirea unor mici clădiri anexe în curtea bisericilor în care să fie ajutaţi copiii, cu sală de clasă, pentru cursuri, cantină şi câteva cabinete medicale. Cred că este un program socio-medical extrem de ambiţios pe care vreau să-mi pun amprenta”, a declarat Gabriela Firea.

Ea a adăugat că centrul medical aflat în curtea bisericii Sfântul Spiridon Vechi este un exemplu de bună colaborare între biserică şi Primăria Capitalei şi că bisericilor şi mănăstirilor le va fi oferit sprijinul pentru a construi viitoare centre socio-medicale în cadrul lor.

"Primăria Generală a Capitalei vrea să multiplice acest bun exemplu şi bună practică de colaborare cu biserica pentru a extinde aceste locaţii, pentru a le face şi mai funcţionale, pentru a da un sprjin să fie dotate cu aparatură de ultimă generaţie şi, de asemenea, acest bun exemplu să fie urmat şi de alte aşezăminte din Bucureşti”, a afirmat Firea.

Aşezământul socio-medical Sfântul Spridon Vechi a fost construit în 2001, la iniţiativa Fundaţiei Sfântul Spiridon Vechi. În cadrul centrului funcţionează şi clinica de copii "Nadia Comăneci”, care include 14 cabinete medicale, şase laboratoare şi o farmacie care beneficiază de aparatură modernă şi de colaborarea unor medici specialişti în domenii precum cardiologie, medicină internă, pediatrie, oftalmologie, ORL şi fizioterapie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.