Pompierii români au intervenit, în sprijinul autorităţilor franceze, pentru stingerea unui incendiu de pădure izbucnit în zona localităţii Pouzols-Minervois, din sudul Franţei, din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Prima misiune a pompierilor români a fost mult îngreunată de vântul puternic, relieful accidentat şi vegetaţia foarte densă, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor şi apariţia mai multor focare.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), începând de miercuri seară şi pe parcursul întregii nopţi, modulul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure a desfăşurat prima misiune de intervenţie în Franţa, sprijinind autorităţile franceze în gestionarea unui incendiu de vegetaţie şi fond forestier izbucnit în zona localităţii Pouzols-Minervois, din departamentul Aude, în sudul Franţei.

"Pompierii români au acţionat în sectoarele repartizate, sub coordonarea autorităţilor franceze, contribuind la limitarea propagării incendiului şi la protejarea locuinţelor aflate în zonele ameninţate. Misiunea s-a desfăşurat în condiţii deosebit de dificile, generate de vântul puternic, relieful accidentat şi vegetaţia foarte densă, factori care au favorizat extinderea rapidă a flăcărilor şi apariţia mai multor focare", precizează sursa citată.

Sursa citată menţionează că, în cadrul intervenţiei, pompierii români au acţionat cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o autospecială de mare capacitate (10.000 de litri), o cisternă de 30.000 de litri şi o autospecială radio destinată asigurării comunicaţiilor.
La misiune au participat peste 500 de pompieri, dintre care 23 au fost din cadrul modulului României. După finalizarea intervenţiei, echipajele şi tehnica de intervenţie s-au retras în baza de operaţii pentru refacerea capacităţii operative şi pregătirea în vederea unor eventuale noi misiuni, menţionează aceeaşi sursă.

Activarea şi operaţionalizarea modulului specializat pentru stingerea incendiilor de pădure se realizează în scopul desfăşurării misiunilor specifice de monitorizare şi intervenţie pentru stingerea focarelor apărute pe teritoriul Franţei, în zonele desemnate de autorităţile franceze.

În perioada 1-31 iulie 2026, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), participă cu un modul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure la programul european de pre-poziţionare organizat în Franţa de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).
Programul are ca obiectiv consolidarea capacităţii de răspuns a autorităţilor franceze în gestionarea incendiilor de vegetaţie şi de pădure, reducerea timpului de reacţie în situaţii de urgenţă, creşterea nivelului de pregătire a modulelor de intervenţie din statele participante şi îmbunătăţirea interoperabilităţii acestora.
Primul contingent este alcătuit din 40 de pompieri şi dispune de trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3.000 l), o autospecială de mare capacitate (10.000 l), o cisternă de 30.000 l, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o aeronavă fără pilot (dronă), o autospecială radio pe unde scurte, un microbuz şi un container de suport logistic destinat intervenţiilor la incendii de pădure.
Schimbarea efectivelor este programată pentru data de 16 iulie, când un al doilea contingent, format din alţi 40 de pompieri, va prelua misiunea.




























