Preşedintele Klaus Iohannis răspunde vineri scrisorii reprezentanţilor mediului academic cu privire la plagiate, precizând că are toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic, iar poziţia aa faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată. El solicită iniţiatorilor proiectului de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, iniţiatori printre care se află şi ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public şi să acţioneze în consecinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am luat act de scrisoarea deschisă a unei părţi importante a comunităţii academice şi a societăţii civile care, solidar, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanţă în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, iniţiat de Ministerul Educaţiei. Aşa cum am afirmat în numeroase ocazii, am toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic. Poziţia mea faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată! Performanţa şi încrederea societăţii în mediul universitar şi de cercetare sunt influenţate decisiv de capacitatea instituţiilor abilitate de a rezolva credibil şi cu celeritate suspiciunile de plagiat”, afirmă preşedintele într-o declaraţie transmisăvineri..

În opinia sa, combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancţionarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acţiuni concrete şi coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”, precum şi pentru a evita compromiterea calităţii în procesul educaţional şi de cercetare.

”Plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca, în faţa unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democraţii consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituţiile abilitate trebuie să-i sancţioneze drastic pe cei care îşi însuşesc ilicit munca intelectuală a celorlalţi, dar şi pe aceia care facilitează acest lucru. Apreciez că societatea civilă şi mediul academic şi-au exprimat clar punctul de vedere şi aşteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Le solicit iniţiatorilor proiectului să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public şi să acţioneze în consecinţă”, conchide Klaus Iohannis.

Treisprezece organizaţii şi mişcări civice şi mai mult de 160 de profesori universitari şi cercetători din ţară şi străinătate i-au solicitat, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de promotor al unei Românii educate, să îşi precizeze poziţia faţă de propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor, care, în opinia lor, „periclitează ireversibil eforturile mediului academic de a promova etica şi integritatea în universităţi”.

Semnatarii îi cer preşedintelui României să ia atitudine public faţă de recenta iniţiativă legislativă a ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislaţiei CNATDCU, prin care sunt create mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar şi instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat, după cum se arată în scrisoare.

Proiectul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi în special a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, aflat în dezbatere publică în acest moment, reprezintă „o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică”.

Între semnatarii scrisorii se numără atât academicieni, cât şi un număr important de actuali şi foşti membri ai CNATDCU, dar şi membri ai altor organisme consultative ale Ministerului Educaţiei, precum Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS).

„CNATDCU are nevoie de sprijin, nu de piedici în calea unei culturi etice universitare!”, este titlul scrisorii trimise miercuri lui Iohannis.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a pus în dezbatere pe 13 iulie o propunere de ordin ministerial care, în opinia semnatarilor, „periclitează ireversibil eforturile mediului academic de a promova etica şi integritatea în universităţi”.

„Vă solicităm ca, în calitate de iniţiator al proiectului naţional «România Educată», să vă exprimaţi public punctul de vedere faţă de consecinţele pe care le va avea asupra funcţionării CNATDCU - şi a «culturii integrităţii», pe care proiectul dumneavoastră îşi propune să o clădească - recenta iniţiativă a ministrului Sorin Cîmpeanu”.

În document este explicat: „Proiectul propus de ministrul Educaţiei modifică Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi aduce schimbări de substanţă în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat”.

Acest proiect a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, deşi a fost respins de Consiliul general al CNATDCU cu 15 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri.

„Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi îi favorizează pe cei vinovaţi de fraudă academică. În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar şi instrumente care vor îngreuna - sau chiar vor face imposibilă - emiterea unor verdicte de plagiat”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.