Premierul Dacian Cioloş a fost aşteptat, luni, la Alba Iulia, de un grup de activişti de mediu care s-au plâns de poluarea din Sebeş şi i-au înmânat un memoriu cerându-i ajutorul, iar prim-ministrul le-a promis că îi va cere ministrului Mediului să vină în zonă pentru a analiza această problemă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Dacian Cioloş a fost aşteptat, luni, la intrarea în Primăria municipiului Alba Iulia de trei reprezentanţi ai unor organizaţii de mediu care au dorit să-l informeze despre problemele de mediu din Sebeş şi i-au înmânat un memoriu în care explică în detaliu problemele sesizate de ei.

”Vrem să vă informăm în legătură cu Sebeş. Noi ne-am luptat de mai mult de un an de zile. Vrem să vă aducem şi dumneavoastră la cunoştinţă că doamna ministru al Mediului a promis, într-o conferinţă de presă, că va veni la Sebeş, însă nu am primit niciun răspuns concret până acum despre data la care va fi. Vrem să vă înmânăm aceste hârtii, vă rugăm frumos să le citiţi şi dumneavoastră. Este o problemă foarte mare cu poluarea”, a spus Monica Vlad, reprezentantul Asociaţiei Prima Natură.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ea a explicat că sunt două procese ale Ministerului Mediului cu societatea Kronospan din Sebeş şi până în acest moment s-au pierdut ambele procese.

”Unul este cu recurs şi urmează să se facă recurs la cel de-al doilea proces. S-a dat o decizie anul trecut în legătură cu contestaţiile depuse de noi. În vară, a fost depăşit ozonul troposferic care este foarte nociv, însă de la APM Alba ni s-a spus că datele au fost distorsionate, că s-au dat analizoarele la recalibrat. Deci avem foarte multe probleme şi v-am ruga dacă aveţi timp şi dumneavoastră să citiţi aceste hârtii”, a mai spus activista de mediu.

Dacian Cioloş le-a promis reprezentanţilor organizaţiilor de mediu că îi va cere ministrului Mediului să vină în Alba pentru a analiza problema poluării.

”OK. O să vorbesc cu doamna ministru să vină încoace, să discutaţi în detaliu”, le-a spus Dacian Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş se află, luni, la Alba Iulia, unde are întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale, urmând ca apoi să meargă la Ciugud, unde va vizita mai multe ferme şi investiţii realizate cu bani europeni.

Compania Kronospan deţine o platformă de prelucrare a lemnului, la Sebeş, şi două unităţi de producţie, la Sebeş şi Braşov, şi un centru logistic la Constanţa.

În afară de platforma de prelucrare a lemnului, la Sebeş, Kronospan deţine şi o fabrică de formaldehidă, care produce 30.000 de tone pe an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.