Prefectul Capitalei, Toni Greblă, anunţă, joi, că în urma controlului realizat în Parcul Cişmigiu, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti a sancţionat contravenţional compania Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura integritatea, refacerea şi îngrijirea spaţiilor verzi din Parcul Cişmigiu şi cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea regulilor privind impactul asupra mediului. Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a aplicat o amendă de 4.000 de lei pentru starea mobilierului din parc. În plus, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti a constatat că nu fuseseră remediate deficienţele identificate la un control anterior, dar mai ales că şi în prezent în parc sunt condiţii igienico-sanitare precare, la prestarea serviciilor, motive pentru care a aplicat două sancţiuni contravenţionale în cuantum de 20.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prefectura Capitalei anunţă că, urmare acţiunii de control dispusă de Prefectul Municipiului Bucureşti, Toni Greblă, în data de 13.07.2022, în Parcul Cişmigiu, au fost constate mai multe neconformităţi şi deficienţe şi au fost aplicate sancţiuni.

Prefectul Capitalei a declanşat această acţiune, care a fost efectuată de o echipă mixtă de specialişti, având în vedere numeroasele sesizări ale cetăţenilor, semnalele apărute în mass-media şi apelurile repetate făcute către autorităţile publice locale.

”În urma controlului efectuat, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti a constatat că Parcul Cişmigiu nu era întreţinut corespunzător. S-au identificat porţiuni din parc în care iarba era necosită, alte zone în care nu era iarbă deloc, arbori netoaletaţi, arbori aflaţi în stare avansată de degradare, frunze şi deşeuri pe alei şi pe spaţiul verde. Ca urmare a celor constatate, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti a sancţionat contravenţional Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura integritatea, refacerea şi îngrijirea spaţiilor verzi din Parcul Cişmigiu şi cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a se supune procedurilor şi cerinţelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea şi reducerea impactului asupra mediului, conform prevederilor legale în vigoare”, se arată în comunicatul Prefecturii Capitalei.

De asemenea, constatând că mobilierul Parcului Cişmigiu (bănci, foişoare) este deteriorat şi murdar, locurile de joacă pentru copii prezintă risc de accidentare, iar aleile parcului sunt deteriorate, cu gropi şi crăpături în asfalt, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a aplicat o amendă de 4.000 de lei Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi a solicitat conducerii ALPAB prezentarea unui plan de măsuri, cu termene şi responsabilităţi, pentru remedierea deficienţelor constatate.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în perimetrul Parcului Cişmigiu, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti a constatat că nu fuseseră remediate deficienţele identificate la un control anterior, dar mai ales că şi în prezent în parc sunt condiţii igienico-sanitare precare, la prestarea serviciilor, motive pentru care a aplicat două sancţiuni contravenţionale în cuantum de 20.000 de lei, mai spune Prefectura Municipiului Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.