Paisprezece persoane rămase blocate, marţi seară, în patru autovehicule pe un drum judeţean din Prahova, unde vântul bate cu putere şi aduce zăpada de pe câmp pe şosea, au fost salvate de pompieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, 14 persoane care circulau în trei autovehicule au rămas blocate, marţi seară, pe drumul judeţean 102 H, în apropierea localităţii Baba Ana din judeţul Prahova.

Şapte dintre acestea se aflau într-o autoutilitară, trei persoane circulau cu un autoturism, iar celelalte patru se aflau într-un alt autoturism, iar la un moment dat autovehiculele au intrat pe un tronson de drum unde vântul bate cu putere şi aduce pe şosea zăpada de pe câmp, pe alocuri formându-se dune de zăpadă.

Echipele de intervenţie de la ISU Prahova au ajuns la cele trei vehicule şi le-au deblocat, fiind duse către localitatea Amaru cu ajutorul unei vole care a deschis drumul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.