Poliţia Română a anunţat că, în perioada 1 – 30 iunie, în urma acţiunilor desfăşurate de autorităţi, au fost luate în supraveghere 1.512 persoane, faţă de care organele judiciare au dispus măsuri preventive. Astfel, faţă de 295 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 1.216 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar faţă de o persoană, cea a controlului judiciar pe cauţiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În prezent, se află în supraveghere 11.713 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.471 se află în arest la domiciliu, 11.220 se află sub control judiciar, iar faţă de 22 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Române.

Sursa citată a adăugat că valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauţiune de către organele judiciare este 3.451.000 de euro şi 210.040 de lei.

„La data de 30 iunie 2023, existau 51.160 de persoane înscrise în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care structurile Poliţiei Române desfăşoară activităţi de supraveghere, conform Legii nr. 118/2019”, mai indică sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.