Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că instabilitatea atmosferică se va accentua începând de joi, la prânz, iar până vineri seară sunt aşteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ANM, joi, dar şi în noaptea de joi spre vineri, în cea mai mare parte a ţării vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

“Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat, mai ales în zonele montane şi deluroase, 40-50 l/mp”, se arată în informarea meteorologică emisă miercuri.

Vineri, ploile se vor restrânge treptat către estul ţării şi izolat se vor mai depăşi 20 l/mp.

La munte, trecător, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, iar în centru, sud şi est se vor depăşi, local, viteze de 50-60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.