Alte ameninţări cu bombă au perturbat vineri cel puţin încă 18 zboruri în întreaga Europă. Organizaţii media din Irlanda şi Marea Britanie au fost, de asemenea, afectate

Alte ameninţări cu bombă au perturbat vineri cel puţin încă 18 zboruri în întreaga Europă. Organizaţii media din Irlanda şi Marea Britanie au fost, de asemenea, afectate

Un nou val de ameninţări cu bombă a perturbat traficul aerian în întreaga Europă, însă avioanele afectate au aterizat în siguranţă, iar percheziţiile nu au relevat prezenţa unor dispozitive explozive. O serie separată de ameninţări adresate vineri organizaţiilor media din Irlanda şi Marea Britanie au perturbat emisiunile şi au determinat evacuarea personalului, precum şi percheziţii ale poliţiei în birouri şi redacţii, relatează „The Guardian”.

Cele mai recente alerte au afectat cel puţin 18 zboruri către sau dinspre Bulgaria, Cehia, Franţa, Italia, Ungaria, Cipru, România, Marea Britanie şi Portugalia. Poliţia daneză a investigat o ameninţare la adresa aeroportului din Copenhaga, dar aeroportul a declarat că funcţionează normal.

Avertismentele au urmat unor ameninţări separate, marţi şi joi, care au forţat devierea sau percheziţionarea a cel puţin 35 de zboruri, ridicând semne de întrebare cu privire la o acţiune aparent coordonată menită să provoace haos în rândul călătorilor.

Cele mai recente ameninţări au afectat cel puţin nouă zboruri către şi dinspre Praga, patru zboruri deasupra Franţei, două zboruri în drum spre Sofia şi un zbor de la Lisabona la Roma. Ungaria a mobilizat de trei ori avioane de vânătoare pentru a escorta zborurile civile în spaţiul său aerian, a declarat ministrul apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, pe Facebook.

Zborurile afectate au avut efecte în lanţ, dar au reprezentat un procent infim - doar 0,0674% - din cele 26.709 de zboruri care, potrivit agenţiei de control al traficului aerian Eurocontrol, erau programate vineri în Europa.

O serie separată de ameninţări adresate vineri organizaţiilor media din Irlanda a perturbat emisiunile şi a determinat evacuarea personalului, precum şi percheziţii ale poliţiei în birouri şi redacţii.

Prim-ministrul irlandez, Micheál Martin, a declarat pentru RTÉ Radio 1, după reluarea emisiunilor programate, că astfel de ameninţări trebuie luate în serios şi reprezintă o încercare de a semăna frică şi anxietate. „Acest lucru arată cât de relativ simplu poate fi să provoci perturbări şi să subminezi funcţionarea normală a societăţii”, a subliniat el. Agenţiile europene de securitate vor încerca să identifice persoanele responsabile şi să le tragă la răspundere, a spus Martin.

Postul britanic de televiziune Sky a declarat vineri că a primit, de asemenea, o ameninţare la adresa securităţii şi a raportat problema autorităţilor competente.

La începutul acestei săptămâni, atacurile cibernetice au vizat sistemele de refrigerare ale supermarketurilor din cel puţin şapte ţări europene.

Anchetatorii au afirmat că nu există dovezi potrivit cărora falsele alerte îndreptate împotriva companiilor aeriene şi a altor ţinte ar fi fost orchestrate de un grup terorist ostil sau de un actor statal, precum Rusia sau Iranul, dar anchetele continuă.

Unele dintre ameninţările de joi erau semnate „Luptătorii Statului Masculin”, o referire la o mişcare rusă de extremă dreaptă, ultranaţionalistă şi misogină, fondată în 2016.

Unii oficiali suspectează că valurile de perturbări sunt legate de sprijinul european acordat Ucrainei în războiul său împotriva invaziei ruse.

Ministrul de externe al Spaniei, José Manuel Albares, a declarat că autorităţile au nevoie de mai mult timp pentru a identifica vinovaţii, dar că pare să existe un tipar. „Nu poate fi o simplă coincidenţă faptul că atât de multe incidente cu exact acelaşi mod de operare au loc în toată Europa”, a declarat el pentru postul naţional de televiziune TVE. „Ipoteza cea mai rezonabilă este că ne confruntăm cu o încercare de agresiune hibridă şi cu o formă de război psihologic”, a spus el, adăugând că Europa trebuie să fie pregătită pentru mai multe astfel de provocări.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră