Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că raportul întocmit în urma verificărilor făcute la CNAS va merge la DNA atunci când va finalizat şi acuză Casa că, timp de mai mulţi ani, "a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului". "Eu aştept finalizarea raportului, v-am spus că din lecturarea iniţială acest raport, în şapte zile finalizat fiind, va merge la DNA şi îmi asum încă o dată ceea ce spun, sper ca toţi cei care au avut competenţe în a rezolva aceste probleme care trenează de foarte multă vreme să înţeleagă că e o urgenţă, e o problemă de securitate naţională şi să-şi ia rolul în serios", spune Pintea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Astăzi s-a dat drumul la sistem, din păcate la ora 10.00 a început să înregistreze din nou sincope. În urma acestei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii Casei şi reprezentanţii firmei Siveco, sunt mai multe concluzii, oricum, se impun măsuri urgente pentru a putea rezolva urgent, în perioada următoare, modul de funcţionare a platformei. Astfel încăt, în cursul zilei de astăzi, se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă având în vedere faptul că pentru baza de date contractul a expirat, procedura începută nu a fost finalizată pentru că este contestată şi atunci pentru a asigura perioada tampon, fără contractare, este nevoie de o procedură de urgenţă", a declarat, luni, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Pintea a menţionat că această procedură ar fi trebuit să fie făcută, atunci când s-a constatat că nu s-a finalizat procedura de achiziţie.

"Nu poţi lăsa sistemele informatice cele mai complexe din România fără mentenanţă. Astfel încât nu puteau fi validate serviciile medicale, nu puteau fi decontate, offline-ul într-adevăr funcţionează, dar eu cred că aceasta nu este o soluţie", a afirmat Pintea.

Ea a spus că trebuie achiziţionată o infrastructură hardware suplimentară.

"Este vorba de capacitatea de stocare, în acest moment ea este ocupată 98%, ceea ce pentru viitor ar duce la periclitarea din nou a funcţionării sistemului. Concluzia a fost următoarea: de ani de zile Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi spun Casa deşi ştiu foarte clar care sunt direcţiile care au avut grijă să nu meargă procedurile în direcţia normală şi legală, uzând de procedee birocratice exagerate, a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului. Şi îmi asum ceea ce spun, pentru că în momentul în care nişte proceduri care puteau fi finalizate, chiar cu toate contestaţiile din lume, au fost uitate, oferte care au expirat stând în Casă, sunt lucruri care au îngreunat şi au afectat foarte mult funcţionearea acestui sistem", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Pintea a afirmat că îşi cere scuze, în numele celor de la CNAS, deşi instituţia nu este în subordinea Ministerului Sănătăţii, utilizatorilor şi pacienţilor care au avut de suferit în urma nefuncţionării sistemului la capacitatea la care a fost creat.

Pintea a spus că sunt mai multe aspecte care trebuie rezolvate pe termen mediu şi lung, unul referindu-se la securitatea cibernetică, altul la contractarea de urgenţă a unor servicii privind auditarea în integralitate a sistemului.

"Eu aştept finalizarea raportului, v-am spus că din lecturarea iniţială acest raport, în şapte zile finalizat fiind, va merge la DNA şi îmi asum încă o dată ceea ce spun, sper ca toţi cei care au avut competenţe în a rezolva aceste probleme care trenează de foarte multă vreme să înţeleagă că e o urgenţă, e o problemă de securitate naţională şi să-şi ia rolul în serios. Am avut o discuţie interesantă astăzi, am înţeles foarte mutle lucruri, dar mai presus de toate am înţeles că uneori indolenţa duce la ceea ce s-a întâmplat până acum. Şi mai spun încă o dată, faptul că dorim să ne acoperim de documente nu ne scuză", a spus Pintea.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la PSD Mehedinţi, că a cerut ministrului Sănătăţii demiterea din funcţie a directorului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, pentru afirmaţiile făcute.

Tot joi, Osmanovici şi-a explicat afirmaţiile conform cărora ”oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”, în contextul nefuncţionării platformei online, precizând că a reacţionat total nepotrivit şi lipsit de empatie şi că toţi pacienţii pot fi îngrijiţi, chiar şi cu sistemul informatic temporar offline.

"Am greşit. Mi s-a părut atât de revoltătoare speculaţia jurnalistului că din cauza blocajului temporar al platformei online ar putea muri oameni, încât am reacţionat într-un mod total nepotrivit şi lipsit de empatie. Pentru cine are răbdarea să asculte declarţia mea va înţelege mai bine. În ultimele 17 zile, am explicat situaţia de multe de ori şi am dat zeci de interviuri. Se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti. Îmi pare rău”, a scris Osmanovici pe Facebook.

El a precizat că modul greşit în care s-a exprimat şi s-a interpretat nu trebuie să afecteze informaţia că ”blocajul platformei online nu impactează sănătatea oamenilor".

”Toţi pacienţii sunt şi pot fi îngrijiţi, chiar şi cu sistemul informatic temporar offline”, a precizat Osmanovici.

Referitor la demisia preşedintelui CNAS, premierul Viorica Dăncilă a subliniat, vineri, la Bistriţa, că nu l-a întrebat pe Răzvan Vulcănescu dacă vrea să îşi dea demisia, ci i-a cerut să facă acest lucru.

"Domnul Vulcănescu trebuie să înţeleagă că acest lucru nu este opţional. Este un lucru obligatoriu. Dacă dumnealui nu îşi dă demisia, îl voi demite. Voi cere doamnei ministru, că aşa se procedează, am văzut în spaţiu public a apărut că i-am cerut doamnei ministru... şi când am făcut numirea a venit propunerea din partea doamnei ministru a Sănătăţii, aprobată de mine, îl vom demite noi şi vom numi pe altcineva. Nu am întrebat dacă vrea să îşi dea demisia, am spus că trebuie să îşi dea demisia şi acest lucru îl va face", a replicat Dăncilă.
 
Întrebată, de asemenea, dacă are pe cineva în plan, ea a spus: "Nu am vorbit încă de persoană, dar este important ca să avem la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate o persoană care poate să răspundă tuturor provocărilor din sistem. Ştiu că nu sunt provocări uşoare, dar şi o persoană care să îşi aleagă cu grijă purtătorul de cuvânt, pentru că eu nu o să accept niciodată ca cineva să jignească cetăţenii români. Niciodată".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.