Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, afirmă că în cazul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca "s-a produs un lung şir de erori umane", reiterând că tragedia putea fi evitată. Ea spune că nu s-au respectat prevederile din fişa postului, în condiţiile în care în fişa postului asistentei medicale scrie că nu trebuie lăsate obiecte contondente, cum era şi stativul de perfuzii, lângă pacienţii cu probleme psihice, dar au fost şi greşeli manageriale. "Decizia este foarte clară pentru cei care nu au respectat fişa postului: Comisia de disciplină, dar şi plângere penală", adaugă Pintea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din păcate, aşa cum am precizat, s-a produs un lung şir de erori umane şi reiterez ideea că această tragedie putea fi evitată. Am spus de foarte multe ori că noi suntem sistemul şi trebuie fiecare dintre noi să respecte ceea ce are în fişa postului", a spus, duminică seara, Sorina Pintea, aflată la Buzău.

Ea a precizat că în fişa postului asistentei medicale "scrie negru pe alb că nu se lasă la îndemâna pacienţilor obiecte contondente", aşa cum era stativul de perfuzii, un obiect greu, "care n-ar fi trebuit să rămână niciodată într-un salon cu bolnavi internaţi cu probleme psihice".

"Al doilea lucru care m-a frapat este faptul că la ora 1.45, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost internat un pacient, internat tot cu etilism, şi care a fost pus în pat cu pacientul Lungu Ştefan, în pat, în condiţiile în care în acel salon mai existau paturi libere. Dar a fost decizia medicului de gardă, pentru că salonul 206, în care s-au petrecut crimele, era imediat la îndemână şi atunci probabil şi-au spus - e un comentariu personal - de ce să nu-l punem aici", a povestit Pintea.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema lipsei de personal, acesta fiind la nivelul minim prevăzut de lege, iar cele 45 de posturi aprobate în 2018 urmau să fie scoase la concurs. Motivul invocat de conducere pentru că nu au fost scoase la concurs până acum este că spitalul nu avea buget, acest lucru nefiind real, conform lui Pintea.

Ea a spus că în weekend sunt zece asistente la cele două secţii de psihiatrie, iar în timpul săptămânii patru-cinci.

"Nu s-au respectat prevederile din fişa postului şi nu putem să dăm vina pe sistem, sistemul suntem noi", a spus Pintea.

Potrivit acesteia, "există şi o serie de greşeli manageriale".

"Decizia este foarte clară pentru cei care nu au respecta fişa postului: Comisia de disciplină, dar şi plângere penală", a mai spus Pintea.

Anterior, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, la Buzău, că prima opinie pe care şi-a format-o referitor la cazul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca este că tragedia putea fi prevenită. "Sunt lucruri încă de neexplicat, vom vedea exact ce s-a întâmplat, vreau să vă spun că se verifică fiecare aspect în parte, inclusiv fişa postului personalului medical", a spus Pintea, menţionând că sindicatul nu a solicitat Ministerului Sănătăţii angajarea de personal, ci doar sporuri salariale.

Pintea a precizat că reprezentanţii conducerii spitalului de la Săpoca nu au făcut nicio solicitare către Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea unei firme de pază, iar în statul de funcţii al acestui spital în 2016 erau 828 de posturi, iar acum sunt 873 de posturi.

"Deci au fost aprobate şi finanţate încă 45 de posturi în plus. Acum, de ce nu s-au ocupat, dacă au fost scoase la concurs, de ce nu s-au scos, rămâne de văzut. Este un aspect care pe mine m-a intrigat", a afirmat Pintea.

Ea a adăugat că solicitările sindicatului de acolo au fost doar pentru sporuri salariale, nu pentru angajarea de personal.

"Invocau, bineînţeles, condiţiile periculoase, dar în acest spital, în spitalele de psihiatrie, sporurile sunt între 55 şi 75 la sută. Guvernul României, dacă ţineţi minte, a făcut anul trecut o modificare a legii salarizării astfel încât să se asigure la finanţare sporul minim - 55 la sută. Până la 75 la sută spitalul putea din venituri proprii să stimuleze pe cei care lucrează în secţiile de maximă siguranţă, aşa cum spun ei. Deci solicitările sindicatului au venit strict pentru sporuri, nemulţumiţi că nu au maxim 75 la sută şi au minim 55 la sută asigurat de stat", a susţinut Pintea.

Întrebată dacă această tragedie ar fi putut fi prevenită, Pintea a spus: "O primă opinie, personală, da, eu cred că da".

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a pornit, duminică, spre Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca pentru a coordona ancheta internă care se desfăşoară acolo şi pentru a oferi tot sprijinul procurorilor. ”Orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame”, a scris Pintea pe Facebook.

Aceasta a transmis condoleanţe familiilor pacienţilor ucişi. ”Suntem alături de familiile îndurerate şi le transmitem toată compasiunea noastră, precum şi asigurarea faptului că toţi cei ce se vor dovedi vinovaţi vor plăti”, a mai scris Pintea.

Anterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că Sorina Pintea a trimis la Săpoca Corpul de control. 

Patru persoane au murit şi nouă au fost rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.

Sindicaliştii de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, au spus că personalul este insuficient şi este ”inadmisibil” ca, în weekend, o asistentă, un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice şi în cod penal. Sindicaliştii au afirmat că au avut numeroase discuţii pe această temă cu reprezentanţii conducerii şi au trimis memorii către Ministerul Sănătăţii, fără a se lua măsuri. ”A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi”, au transmis sindicaliştii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.