Compania IULIUS continuă investiţia de 80 de milioane de euro în reamenajarea şi modernizarea ansamblului mixed-use Palas Iaşi, una dintre cele mai performante destinaţii de shopping şi de business din ţară, cu peste 22 de milioane de vizite anual.
Procesul de remodelare a ansamblului Palas Iaşi a intrat într-o nouă etapă, ce presupune lucrări în interiorul mall-ului, desfăşurate concomitent cu cele din zona esplanadei din faţa Teatrului "Luceafărul". Concret, în Atriumul Palas Mall vor fi modificări importante, care au două obiective majore. Primul vizează suplimentarea spaţiilor de retail prin regândirea configuraţiei, reamenajarea spaţiilor pentru a integra noi concepte pe suprafeţe extinse ale brandurilor existente în proiect, dar şi pentru a facilita noi deschideri ale unor retaileri care doresc să intre în regiune cu o locaţie în Palas, se arată într-un comunicat al companiei.
Al doilea obiectiv este deschiderea Atriumului spre Palatul Culturii şi valorificarea conexiunii cu obiectivul simbol al Iaşului, printr-o nouă intrare principală şi prin intermediul unei faţade vitrate pe întreaga înălţime.
"Scopul demersului este de a suplimenta suprafaţa de retail disponibilă, astfel încât să putem oferi noi branduri sau noi concepte ale retailerilor prezenţi, dar, mai ales, de a plusa pe lista experienţelor cu mai multe opţiuni de relaxare şi entertainment. Vom dezvolta noul concept etapizat, fără a sista activitatea ansamblului, şi străduindu-ne să nu creăm disconfort clienţilor noştri. Ne bucurăm că avem alături de noi retailerii, care îşi doresc să facă parte din această transformare şi să ofere publicului concepte actualizate, împărtăşindu-ne preocuparea de a le oferi cele mai bune experienţe clienţilor noştri", a declarat Gabriel Iaţco, Shopping Center Manager Palas Iaşi.
40 de branduri nou intrate în Palas
Procesul de actualizare a mixului de retaileri din Palas Iaşi, ca parte a conceptului extins de remodelare, a început încă din 2025, cu branduri intrate în premieră în regiune (Furla, Oltre, Crocs, Sport Guru, All Mountain, KIKO Milano, Hamza, Retro Future etc.), dar şi cu noi prezenţe în ansamblu (JD Sports, Buzz Sneaker Station, Rituals, LEGO®, L'Occitane, Stay Fit Gym, Popeyes, Sport Vision etc.). Printre inaugurările care urmează anul acesta se numără Primark, un concept pe două etaje, întins pe o suprafaţă de peste 4.000 mp, brand intens aşteptat de publicul ieşean.
În total, sunt aproximativ 40 de noi intrări în Palas, odată cu procesul de remodelare, incluzând locaţiile deja deschise, ca parte a acestei reamenajări, dar şi pe cele care urmează şi care sunt în discuţii, reprezentând domenii precum mass-market fashion, high-end fashion, sports fashion & outdoor, bijuterii, beauty, dar şi concepte din zona food & beverages şi dining, susţin reprezentanţii companiei.
Alţi aproximativ 20 de chiriaşi deja prezenţi în zona Atrium, din segmentele fashion, beauty, bijuterii, home & deco şi modă sport, au implementat deja sau se vor dezvolta cu noi concepte, pe suprafeţe mai extinse, în unele cazuri triplându-şi suprafaţa, pentru a veni cu formate flagship sau pentru a oferi experienţe şi mai plăcute clienţilor.
Transformarea Palas vizează optimizarea spaţiilor existente şi amenajarea de noi zone dedicate shoppingului, susţin reprezentanţii Palas Iaşi.
Inaugurat în 2012, Palas Iaşi reprezintă cea mai mare investiţie în real estate din estul ţării, în valoare de peste 320 milioane de euro. Situat lângă Palatul Culturii, Palas este primul proiect de tip mixed-use realizat în România şi include: peste 270 de magazine, şapte clădiri de birouri clasa A (75.600 mp), la care se adaugă Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, dezvoltată în proximitate (60.000 mp), un centru de evenimente, hotel de 4*, restaurante şi cafenele tematice, parc de 50.000 mp, carusel, patinoar sezonier şi alte facilităţi de timp liber, precum şi cea mai mare parcare subterană din România, cu peste 2.500 de locuri.
Palas atrage anual peste 22,2 milioane de vizitatori, inclusiv din Republica Moldova.
Compania IULIUS este dezvoltator şi operator specializat în ample proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experienţă de peste 25 de ani în real estate şi cu o prezenţă în patru mari oraşe din ţară - Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava. Investiţiile realizate depăşesc 1,2 miliarde de euro.



























