Piaţa Berceni Sud a fost închisă temporar, miercuri, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru că nu a respectat normele pentru combaterea prevenirii coronavirusului, fiind aplicată şi o amendă în valoare de 10.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a transmis miercuri, că a continuat seria verificărilor începute acum mai bine de o săptămână, în pieţele agroalimentare.

Pe 15 aprilie, la SC Piaţa Berceni Sud SRL din Bucureşti, comisarii ANPC au constatat că nu sunt respectate normele pentru combaterea prevenirii virusului Covid-19, prevăzute în Ordonanţa militară nr. 3/2020. Astfel, nu era respectată distanţa dintre comercianţi, nu existau avertizări cu privire la respectarea distanţei sociale de 1,5 metri şi nici alte informări legate de Covid-19, inclusiv cele referitoare la prioritatea la cumpărături a persoanelor de peste 65 de ani, în intervalul orar 11-13.

Operatorul economic a fost amendat cu 10.000 de lei şi a fost suspendată activitatea pieţei până la remedierea deficienţelor.

Acţiunea de control s-a desfăşurat în colaborare cu lucrători din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 4 Bucureşti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.