Inspectorii sanitari de stat au aplicat, pe durata sezonului estival, peste 500 de sancţiuni contravenţionale, în urma unor controale la unităţi de turism, de alimentaţie publică şi tabere şcolare, anunţă Ministerul Sănătăţii. Printre problemele constatate se numără aprovizionarea cu apă necorespunzătoare, lipsa acţiunilor de curăţenie şi dezinsecţie, dar şi nereguli privind personalul, care nu avea făcute analizele medicale şi nu era instruit corespunzător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii, din 1 iunie şi până în 15 august au fost verificate, în cadrul unor  controale, 58 de tabere şcolare şi 2.829 de unităţi de turism (578 de unităţi de cazare hotelieră, 688 de pensiuni turistice, 1.442 de unităţi de alimentaţie publică, 51 de unităţi de alimentaţie colectivă, 33 de unităţi de catering, 37 de campinguri).

Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 539 de sancţiuni contravenţionale, din care 295 de avertismente, 243 de amenzi în valoare de  211.000 de lei şi au fost impuse măsuri cu termene precise de remediere. Într-un singur caz s-a luat decizia de suspendare a activităţii.

Echipele de control au verificat respectarea normelor de igienă şi sănătate publică în taberele şcolare şi studenţeşti, precum şi respectarea prevederilor normelor de igienă în unităţile de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, camping), în special în cele care organizează activităţi similare taberelor şcolare. S-a verificat şi respectarea legislaţiei în vigoare aplicabilă unităţilor de alimentaţie publică şi colectivă, arată sursa citată.

"În urma verificărilor s-a constatat că, în cazul a 11 unităţi, aprovizionarea cu apă prin reţelele publice şi cele proprii era necorespunzătoare, 6,8% din blocurile alimentare controlate aveau spaţii insuficiente şi necorespunzătoare, iar în 3,03% din unităţile verificate activităţile de curăţenie, dezinfecţie şi deratizare nu erau efectuate corespunzător. Mai mult, în cazul a 2,22% dintre unităţi s-a constatat neasigurarea în cantităţi suficiente a produselor biocide şi a celor de curăţenie, precum şi utilizarea incorectă sau conform instrucţiunilor producătorului a acestor produse. De asemenea, 3,69% din personalul angajat în unităţile verificate nu avea efectuat examenul medical obligatoriu şi nu avea completate fişele de aptitudini, iar 10,79% din personal nu avea efectuate cursurile de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, cu consecinţe asupra sănătăţii consumatorilor, în special în apariţia focarelor de toxiinfecţie alimentară sau ale altor boli digestive", arată MS.

De asemenea, în unele unităţi s-a constatat existenţa unor spaţii neigienizate de depozitare a lenjeriei, circuite funcţionale  necorespunzătore, lenjerie insuficientă sau parţial deteriorată, neasigurarea circuitului corespunzător în spălătorie, neefectuarea verificării stării de igienă şi sănătate a personalului la intrarea în activitate, neutilizarea echipamentului de protecţie curat şi complet pentru personal şi întocmirea necorespunzătoare a meniurilor.

Acţiunile de control în unităţile de turism şi cele de recontrol în unităţile în care s-au constatat nereguli continuă până în 10 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.