Poliţia a inculpat duminică trei colaboratori apropiaţi ai unui politician popular, Joseph Vijay Chandrasekhar, un fost actor, cu privire la omor prin imprudenţă şi neglijenţă, anunţă autorităţile locale, după moartea a cel puţin 40 de persoane, sâmbătă, într-o busculadă în timpul unei adunări a partidului acestuia în sudul Indiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproximativ 27.000 de persoane s-au adunat pe un drum, în statul Tamil Nadu, pentru a-l vedea pe Vijay, un actor care a devenit politician, însă a apărut o mişcare de panică şi a declanşat o busculadă sângeroasă.

Ore lungi de aşteptare, lipsa poliţiştilor şi căderea unei crengi de copac pe public au contribuit la dramă, au declarat participanţi.

Asemenea accidente mortale sunt frecvente în India, cauzate adesea de dispozitive de securitate insuficiente sau defectuoase.

O anchetă a fost deschisă, a declarat duminică unor jurnalişti un reprezentant al poliţiei,  S. Davidson Devasirvatham.

Trei oficiali de rang înlt din partidul lui Vijay au fost inculpaţi cu privire la ”omor prin imprudenţă care nu constituie o crimă” şi ”neglijenţă care pune în pericol viaţa umană”.

Este vorba despre ussy Anand, G.R. Nirmal Kumar şi V.P. Mathiyazhagan.

”Ancheta îi va dezvălui pe toţi responsabilii”, a declarat ofiţerul de poliţie.

Vijay se exprima la o adunare în districtul Karur atunci când a început busculada, obligându-l să-şi întrerupă discursul.

”N-am cuvinte să exprim durerea pe care o simt”, a declarat starul în vârstă de 51 de ani duminică într-un comunicat.

”Este o pierdere ireparabil pentru noi”, a adăugat el, anunţând că două milioane de rupii (aproximativ 19.300 de euro) urmează să fie plătite cu titlu de indemnizaţie familiilor fiecăreia dintre victime.

În total, 40 de persoane - inclusiv nouă copii - au murit, a anunţat duminică un funcţionar de rang din acest district, Thangavel, revizuind în creştere un bilanţ de 39 de morţi.

MULŢIMI URIAŞE

Potrivit şefului Poliţiei din Tamil Nadu, G. Venkataraman, publicul a fost informat că Vijay urma să sosească la faţa locului la prânz.

”Mulţimea a început să sosească începând de la ora 11.00”, a declarat el presei, însă Vijay ”a sosit la ora 19.40. Oamenii nu aveau hrană şi apă pe un soare arzător”.

Aproximativ 10.000 de persoane erau aşeteptate, însă au venit aproximativ 27.000 de persoane a adăugat el.

Vijay şi-a lansat propriul partid în 2024 şi atrage de atunci mulţimi uriaşe la mitingurile sale de campanie în vederea alegerilor regionale, prevăzute anul viitor.

Panica a apărut după ce spectatori - căţăraţi pe o creangă, într-un arbore - au căzut pe mulţime, potrivit ziarului The Indian Express.

”Brusc, am fost împins de mulţime. Nu exista absolut niciun spaţiu să te mişti”, a declarat ziarului Hindu un supravieţuitor, B. Kanishka. ”Apoi am leşinat”.

”Proasta planificare şi execuţie a programului şi lipsa personalui din poliţie la faţa locului au jucat un rol”, a declarat ziarului alt supravieţuitor, Karthick.

În ianuarie, cel puţin 30 de persoane au murit în timpul unei adunări uriaşe de Kumbh Mela, la Prayagraj, în statul Uttar Pradesh (nord), la care care au luat parte - timp de şase săptămâni - 600 de milioane de persoane.

În iulie 2024, 121 de persoane au murit la Hathras, tot în statul Uttar Pradesh, la altă adunare religioasă hindusă.

În iunie, 11 suporteri au murit, iar alţi 50 au fost răniţi la Bangalore, în sudul Indiei, la o defilare care sărbătorea primul titlu de campioană a Indiei a echipei locale de cricket.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.