Poliţiştii de frontieră de la Borş II (judeţul Bihor) şi Nădlac II (judeţul Arad), împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi lucrători ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad, nu au permis intrarea în ţară a patru automarfare încărcate cu peste 51 tone de deşeuri, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni au efectuat în perioada 30.06.-01.07.2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri şi calculatoare second hand, materiale plastice, diverse bunuri de la societăţi comerciale din Ungaria şi Marea Britanie, pentru firme din România”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Poliţiei de Frontieră.
 
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad.
 
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 51.160   kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport”, se mai arată în comunicat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.