Peste 3.500 de adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit sau nu infracţiuni sexuale au fost eliberate până în prezent, anunţă Poliţia Română. Cele mai multe au fost eliberate în Prahova, Bucureşti şi Dolj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, la începutul lunii iulie a acestui an, a intrat în vigoare Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale (registru organizat de MAI, ţinut de structurile specializate ale unităţilor Poliţiei Române).

O persoană fizică poate obţine propriul certificat de integritate comportamentală în aceleaşi condiţii în care poate obţine certificatul de cazier judiciar, respectiv de la orice unitate de poliţie în care funcţionează ghişeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

Certificatul de integritate comportamentală nu se substituie certificatului de cazier judiciar. Adeverinţa, cât şi celelalte documente prevăzute în Legea nr.118/2019 (certificatul de integritate comportamentală, copia de pe Registru, extrasul din Registru) au valabilitate de 6 luni, similar certificatului de cazier judiciar.

Entităţile prevăzute în lege solicită certificatul de integritate în condiţiile stipulate în legislaţia proprie/procedurile interne de lucru. Aşadar, legea nu instituie obligativitatea solicitării certificatului de integritate comportamentală, copiei de pe Registru, a extrasului din Registru, respectiv a adeverinţelor, din 6 în 6 luni.

"Până în prezent, au fost eliberate peste 3.500 de adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit sau nu dintre infracţiunile care fac obiectul acestui Registru. Cele mai multe astfel de documente au fost solicitate şi eliberate în Prahova (peste 1.000), în Bucureşti (peste 700) şi în Dolj (aproape 230 de adeverinţe). Menţionăm că, deşi termenul de operaţionalizare a Registrului este finalul 2020, Poliţia Română poate elibera astfel de documente, prin structurile de cazier, la cererea persoanelor fizice interesate sau a entităţilor prevăzute de lege", arată Poliţia Română.

De asemenea, până la operaţionalizare, aceste documente se eliberează la ghişeele aflate în sediile inspectoratelor de poliţie judeţene, de la locul de naştere sau de domiciliu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.