RADET anunţă că va întrerupe temporar furnizarea apei calde şi a căldurii pentru 111 blocuri din Drumul Taberei, la cererea constructorului Magistralei 5 de metrou, pentru efectuarea unor lucrări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întreruperea căldurii şi a apei calde în Drumul Taberei va avea loc luni, începând cu ora 0.00, potrivit RADET, care precizează că furnizarea agentului termic va fi reluată cel târziu marţi, la ora 8.30, în condiţiile în care reprezentantul constructorului a estimat că lucrările vor avea un termen de execuţie de maximum 24 de ore.

Vor fi afectaţi locatarii unui număr de 111 blocuri situate în perimetrul străzilor Sibiu, 1 Mai şi Drumul Taberei (între intersecţia cu strada Braşov şi intersecţia cu strada Sibiu), potrivit regiei de distribuţie a energiei termice.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Întreruperea a fost cerută, pentru executarea unor lucrări în cadrul proiectului Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon în Proiectul Operaţional Sectorial Transport (cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională), beneficiar al proiectului SC Metrorex SA, de către executantul lucrării - Asocierea SPA FCC Construction SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL, prin societatea comercială VERTA – TEL SRL", mai spun reprezentanţii RADET.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.