O persoană a fost găsită înecată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un lac din Sectorul 6, iar poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru a lămuri toate aspectele în care a survenit decesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia Capitalei a anunţat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că poliţişti de la Secţia 20 au fost anunţaţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, cu privire la faptul că, într-un lac din Sectorul 6, se află o persoană înecată.
 
“La faţa locului s-au deplasat poliţişti cadrul Secţiei 20 şi un echipaj de pompieri - scafandri, care au intervenit pentru scoaterea persoanei din apă.Totodată, un echipaj medical, în urma verificărilor, a constatat decesul”, se arată în comunicat.
 
Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
 
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.