Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, fac joi 17 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea ar fi indus în eroare mai multe societăţi de asigurare, pentru a obţine despăgubiri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 3 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 17 percheziţii, dintre care 13 în judeţul Alba, 2 în judeţul Bihor şi 2 în judeţul Suceava, la domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunţă IGPR:

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2013 - 2020, cele 17 persoane vizate de anchetă ar fi indus în eroare mai multe societăţi de asigurare, după ce ar fi declarat date false privind circumstanţele producerii unor accidente rutiere, în scopul obţinerii de despăgubiri.

Pentru deschiderea dosarelor de daune, aceştia ar fi prezentat documente falsificate.  

Prejudiciul cauzat în acest mod a fost estimat la 610.100 de lei.

La percheziţii participă şi poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, criminalistică şi acţiuni speciale din Alba, precum şi poliţişti din Bihor şi Suceava.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.