Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat marţi, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că nu se pune problema renunţării la evaluările pentru clasele II-IV, deoarece aceste testări sunt „bine-venite”, iar profesorii ar trebui să pregătească „o fişă de parcurs” al fiecărui elev pentru a-i vedea evoluţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu se pune această problema. Eu am exprimat un punct de vedere personal că sunt sisteme performante în lume şi am dat ca exemplu sistemul japonez unde până la vârsta de 10 ani, copiii nu dau asemnea evaluări. Şi am spus că aşa cum prevede legea educaţiei, aceste evaluări care sunt prevăzute în clasa a II, a IV, a VI-a , sunt foarte binevenite. Deci avem nevoie din timp în timp să vedem parcursul unui elev şi, în funcţie de asta, profesorul ar trebui să-i pregătească cu o fişă de parcurs pentru viitor care să îl aducă la nivel cu ceilalţi. Deci e o evaluare de nivel de pregătire şi este foarte bine-venită”, a precizat ministrul, întrebat dacă se pune problema renunţării la evaluările pentru clasele II-IV.

El a mai spus că evaluările ar trebuie să aibă loc de mai multe ori pe parcursul învăţământului primar.

„Lucrul acesta, fiind organizat la nivel naţional, cu subiecte unice, lasă impresia unui examen de bacalaureat sau a unui examen de evaluare naţională, ori, acest lucru, după părerea mea, ar trebui să se întâmple de mai multe ori pe parcursul învăţământului primar, dar asta trebuie să o facă în mod individual fiecare cadru cu elevii pe care îi are în clasa respectivă şi să pregătească foarte minuţios aceste fişe  pe care să le discute eventual şi cu părinţii şi cu elevii pentru că degeaba dăm altfel aceste evaluări”, a conchis Pavel Năstase. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.