Lotul României la Olimpiada Internaţională de Biologie, desfăşurată în perioada 15-22 iulie la Teheran (Iran), a obţinut patru premii: o medalie de argint şi trei medalii de bronz, a anunţat, luni,, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Lotul a fost format din elevi din Bucureşti, Timişoara şi Craiova care au participat alături de alţi peste 280 de concurenţi din 70 de ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MEN, Andrei Mitrofan, elev al Liceului Teoretic de Informatică din Bucureşti, şi-a trecut în palmares medalia de argint. Rezultatul său a fost secondat de medaliile de bronz obţinute de Silvia Alda (Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara), Elena Diana Gabroveanu (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova) şi Magdy Mekdad (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti).

Lotul olimpic a fost însoţit de lector dr. Georgiana Duţă-Cornescu (Facultatea de Biologie - Universitatea Bucureşti), în calitate de conducător al delegaţiei, respectiv Adelhaida Kerekes (profesor/inspector ISJ Cluj), membru al juriului internaţional.

România participă la Olimpiada Internaţională de Biologie din 1997, olimpicii români înscriindu-se constant pe lista laureaţilor.

Ediţia din acest an a reunit peste 280 de concurenţi din 70 de ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.