Patriarhia Română recomandă ca, pentru prevenirea incendiilor la lăcaşele de cult cu prilejul sărbătorilor pascale, slujbele să aibă loc în afara bisericilor, să fie evitată supraaglomerarea, să fie interzise slujbe în lăcaşuri cu schele sau în construcţie, iar dacă este lume multă în interior, uşile să rămână deschise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patriarhia Română a transmis tututor lăcaşurilor de cult  instrucţiuni pentru prevenirea incendiilor în perioada sărbătorilor pascale.

 Astfel, slujbele religioase se vor desfăşura în exteriorul bisericilor, iar, în situaţia în care acestea se organizează în interior, va fi limitat accesul credincioşilor pentru a evita supraaglomerarea.

În situaţia în care slujbele au loc în interiorul lăcaşurilor de cult, atunci uşile vor fi deschise. De asemenea, vor fi scoase din lăcaşuri covoarele sau mochetele, precum şi mobilierul din zona centrală a bisericilor, cu excepţia celui folosit de ierarhi în cadrul slujbelor religioase.

 Dacă slujbele au loc în biserici din lemn, preoţii vor avea grijă să nu permită aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu, precizează Patriarhia.

 De asemenea, Patriarhia recomandă evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare sau renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele.

 După terminarea slujbelor religioase vor fi făcute controale pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de incendiu.

 Ierarhii vor desemna persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă, pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână.

 Preoţii vor instrui enoriaşii asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu.

 Totodată, autovehiculele din  vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor vor fi parcate astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze accesul autospecialelor pompierilor sau la hidranţii exteriori, în cazul izbucnirii unui incendiu.

Alte măsuri vizează spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale ale mănăstirilor

 Administratorii aşezămintelor mănăstireşti vor instrui persoanele cazate în spaţiile proprii acestora asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate.

 De asemenea, vor fi păzite permanent spaţiile care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcaşurile de cult, colecţiile muzeale, depozitele de fonduri muzeale/carte rară şi atelierele de restaurare, pentru eliminarea posibilităţii de sustragere a unor obiecte de valoare / de cult şi, implicit, de recurgere la tehnica incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracţiuni.

Un alt instructaj va fi făcut cu privire la utilizarea lumânărilor la Înviere. Preoţii vor instrui participanţii la slujbele religioase asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, că trebuie evitată deplasarea cu lumânările aprinse în autovehicule.

Totodată, este interzisă utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcaşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.