Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, legea de ratificare a Convenţiei nr.190/2019 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Are o semnificaţie aparte acest vot dat înainte de 8 martie. Noua lege vine să protejeze angajaţii de abuzuri la locul de muncă, indiferent că sunt bărbaţi sau femei. Conceptele de „violenţă şi hărţuire” au fost redefinite conform evoluţiilor tehnologice şi acum acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărţuirea, mobbingul, hărţuirea sexuală, ameninţările şi urmărirea/supravegherea. În plus, nu mai este limitat locul în care se poate produce un astfel de abuz doar în spaţiul serviciului, ci şi în delegaţii, team-building-uri, în timpul transportului şi chiar în comunicările on-line”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii şi Solidarităţii Sociale, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Ratificarea Convenţiei OIM aduce mai multă claritate în legislaţia naţională şi reuneşte norme juridice care se regăseau în mai multe acte normative uneori dificil de aplicat.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Prin noul cadru legal vor fi protejaţi atât angajaţii, cât şi persoanele care sunt în perioada de probă, de ucenicie, practică, de voluntariat sau sunt foşti angajaţi, conform sursei citate.

Convenţia OIM îmbunătăţeşte cadrul legal actual cu privire la:

- securitate şi sănătate în muncă;

- asigurarea inspecţiei şi investigarea cazurilor de violenţă şi hărţuire;

- justiţie (urmărire penală, asistenţă juridică);

- problematica de gen şi discriminare;

- sănătate publică (supravegherea furnizării de îngrijiri medicale şi consiliere psihologică);

- protecţie socială (cazarea victimelor în adăposturi, integrarea pe piaţa muncii a victimelor etc.).

Pe 7 februarie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, votul Senatului fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.