Situaţia tensionată din ultimele zile, pe fondul adoptării şi publicării Ordonanţei de Urgenţă de modificare a codurilor penale, a generat o creştere semnificativă a căutărilor de zboruri către destinaţii din afara continentului. Potrivit Paravion, una din cele mai mari agenţii de turism din România, căutările de bilete de avion "one way" spre ţări precum Canada, Australia şi SUA au crescut de trei ori în ultimele 36 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, într-o zi obişnuită de ianuarie sau februarie, cele mai căutate bilete de avion pe portalurile româneşti de turism sunt pentru Londra, Amsterdam, Barcelona, Milano, Roma şi Berlin, iar majoritatea acestor căutări sunt pentru bilete dus-întors, arată compania într-un comunicat.

„Am constatat, însă, că din noaptea în care s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă, care a generat şi mişcări importante de stradă în ultimele zile, printre cele mai căutate destinaţii s-au numărat oraşe precum New York, Sydney şi Toronto", a declarat directorul general al Paravion, Remus Vişan.

Căutările pentru aceste destinaţii au crescut de trei ori faţă de o zi obişnuită, iar selectările au fost atât pentru bilete doar dus, cât şi pentru tur-retur.

„Acest lucru ne îndeamnă să credem că situaţia politică transmite nişte mesaje care îi determină pe unii români, în special tineri, să privească cu teamă la viitorul lor. Este rezultatul discrepanţei dintre valorile unei societăţi democratice şi o serie de acţiuni insuficient justificate şi comunicate către populaţie”, a mai spus Vişan.

Afacerile Paravion au crescut cu peste 30% în primele nouă luni ale anului trecut, faţă de perioada similară a lui 2015, la peste 40 milioane euro, aproape jumătate din vânzări fiind generate de turiştii cu vârste între 25 şi 34 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.