O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române transportă, joi, de la Timişoara la München, un pacient care a suferit arsuri. Pacientul, un bărbat din Caransebeş, a fost adus la Spitalul Judeţean Timişoara vineri noaptea, după ce s-a electrocutat, iar apoi a căzut în apă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează joi, 8 aprilie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni-Timişoara-München-Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, de pe aeroportul din Timişoara, a unui pacient care a suferit arsuri. La întoarcere, aeronava va prelua din Germania doi pacienţi români care vor fi aduşi la Bucureşti”, a transmis, joi, Ministerul Apărări. Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborurilor este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale. Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit reprezentanţilor Spitalului judeţean Timişoara, pacientul transportat este un bărbat de 40 - 50 de ani, din Caransebeş. Acesta a suferit arsuri prin electrocutare în profunzime şi cădare în apă cu aspiraţie de apă. Acesta a ajuns la spital vineri noaptea când i s-au făcut şi primele intervenţii. Sursa citată mai arată că, potrivit legislaţiei naţionale, spitalul este obligat să trimită la DSU datele despre pacienţii în stare foarte gravă, iar acest Centru decide dacă pacienţii sunt eligibili pentru transferul în străinătate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.