OUG emis marţi de Guvern, privind modificările la codurile penale, pune în acord şi un articol privind conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice cu o decizie a CCR din 2014, care a stabilit că alcoolemia nu poate fi stabilită "la momentul prelevării probelor biologice", ci doar în raport cu momentul săvârşirii faptei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Codul penal, la articolul 336, prevedea incriminarea conducerii pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În 2014, CCR a stabilit că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" este neconstituţională, explicând că ea plasează consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Această condiţie constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei inculpatului în vederea tragerii la răspundere penală, se arata în motivarea Curţii.

În fapt, din 2014 nu mai este luată în considerare respectiva sintagmă din Codul Penal, ea fiind eliminată din aplicare o dată cu decizia Curţii, însă textul legii nu a fost modificat.

Ordonanţa de urgenţă emisă marţi rectifică această problemă, dar adaugă şi un nou aliniat în Codul penal, care incriminează consumul de alcool sau stupefiante de la momentul producerii unui accident până în momentul recoltării probelor biologice. Excepţie fac medicamentele administrate sub supraveghere medicală.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.