Organizaţia non-profit Ateliere Fără Frontiere solicită IMM-urilor şi companiilor mari din toată România să predea în cel mai scurt timp posibil către asociaţie echipamentele IT uzate destinate casării spre a fi recondiţionate şi donate elevilor fără posibilităţi materiale care nu deţin calculatoare şi care astfel n-au acces la lecţii şi resurse online cât timp cursurile sunt suspendate, arată un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ateliere Fără Frontiere solicită IMM-urilor şi companiilor mari din toată România să predea în cel mai scurt timp posibil către asociaţie echipamentele IT uzate destinate casării spre a fi recondiţionate şi donate elevilor fără posibilităţi materiale care nu deţin calculatoare şi care astfel n-au acces la lecţii şi resurse online cât timp cursurile sunt suspendate", se precizează în comunicatul companiei.

Asociaţia avertizează că elevii dezavantajaţi, cărora şi astfel le este blocat accesul la educaţie, vor avea de recuperat un decalaj care îi va pune într-o situaţie şi mai dificilă.

„Recondiţionarea şi donarea unităţilor centrale, monitoarelor LCD şi laptopurilor pe care companiile nu le mai folosesc în activitatea lor s-a dovedit a fi singura soluţie cu impact de mediu scăzut în încercarea de a acoperi cât mai mult din nevoia de calculatoare a diferitelor grupuri vulnerabile, fiind totodată şi una dintre cele mai puţin costisitoare. Avem soluţia la problema lipsei de calculatoare din casele elevilor dezavantajaţi, lucrăm deja cu mai multe companii mari şi avem nevoie de implicarea şi mai multor firme din ţară pentru o putea pune în aplicare la scară şi mai mare”, a declarat Damien Thiery, director general al Ateliere Fără Frontiere.

Organizaţia non-profit recondiţionează şi donează echipamente IT din 2008, când la scurt timp după înfiinţare a lansat "reconect", un atelier de inserţie socio-profesională în care persoanele vulnerabile, excluse şi marginalizate lucrează la colectarea, reciclarea şi pregătirea pentru reutilizare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în special aparatură IT.

"Companiile care au de predat unităţi centrale, monitoare LCD şi laptopuri uzate o pot face prin intermediul site-urilor reconect.ro şi atelierefarafrontiere.ro, astfel îndeplinindu-şi obligaţiile de mediu privind managementul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi susţinând programul de donaţii de calculatoare pe care Ateliere Fără Frontiere l-a demarat la mijlocul lunii martie ca răspuns la criza generată de răspândirea noului coronavirus şi închiderea şcolilor", mai arată organizaţia.

Ateliere Fără Frontiere este o organizaţie non-profit pentru reintegrarea socială, profesională şi civică a persoanelor vulnerabile, excluse şi marginalizate, parte din SOS Group - International action, o reţea globală ce lucrează pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Ateliere Fără Frontiere a creat trei întreprinderi sociale de inserţie prin activitatea economică - reconect, remesh şi ferma bio&co, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserţie, psihoterapie şi acompaniere pedagogică pentru formarea de competenţe persoanelor care cumulează multiple dificultăţi la angajare.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.