Valul de creştere al acţiunilor companiilor europene de apărare nu pare să se apropie de final, susţin analiştii intervievaţi de CNBC, indiferent dacă Washingtonul şi Moscova ajung sau nu la un acord de pace pentru Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Marţi, ziare americane au relatat că ar fi în lucru un plan secret de pace negociat între Statele Unite şi Rusia, sugerând că un acord ar putea fi aproape. Unele variante vehiculate presupun însă concesii teritoriale din partea Ucrainei şi limitări ale capacităţii sale militare, idei respinse ferm anterior de preşedintele Volodimir Zelenski.

Într-o postare pe platforma X, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a admis că se lucrează la propuneri: ”Pentru a încheia un război atât de complex este nevoie de idei serioase şi realiste. O pace durabilă va cere concesii dificile de ambele părţi.”

La bursă, zvonurile au dus la scăderea indicelui Stoxx Europe Aerospace and Defense cu 3,8% între luni şi miercuri, deşi joi sectorul a revenit cu peste 2%. Chiar şi aşa, indicele a crescut cu mai mult de 50% de la începutul anului, pe fondul angajamentelor europene şi NATO de a majora drastic cheltuielile pentru apărare.

Micheal Field, strateg-şef la Morningstar, spune că investitorii ar trebui să privească dincolo de volatilitatea de moment: ”Cărţile de comenzi sunt pline. Chiar dacă războiul s-ar termina mâine, ţări ca Germania vor avea nevoie de un deceniu pentru a-şi reface stocurile de armament trimis Ucrainei. Iar asta nu include alte tensiuni globale.”

Datele Institutului Kiel arată că UE şi instituţiile europene au alocat peste 65 de miliarde de euro pentru sprijin militar, iar Germania 17,7 miliarde.

În paralel, multe state europene pregătesc programe de modernizare, achiziţii noi şi creşteri permanente ale bugetelor de apărare, măsuri care susţin perspectivele companiilor precum Rheinmetall şi BAE Systems.

Bill Farmer, managing director la banca Brown Gibbons Lang & Company, consideră că un acord de pace ar provoca ”o pauză temporară”, dar nu ar modifica direcţia sectorului: ”NATO rămâne angajată să crească cheltuielile spre 5% din PIB. Orice încetinire pe partea de producţie ar muta accentul pe modernizare şi consolidarea lanţurilor de aprovizionare.”

Analista Claire Titmarsh, de la Rathbones, subliniază că impactul va depinde de termenii acordului, însă nu vede o renunţare la programele de înarmare: ”Dacă ne uităm la postura actuală a Rusiei, e greu de crezut că un acord va elimina riscul de agresiune viitoare. Statele europene vor continua să se pregătească.”

CEO-ul Saab, Micael Johansson, a declarat anterior pentru CNBC: ”Chiar şi dacă avem mâine o încetare a focului, Europa nu va spune ‘gata, s-a terminat’. Lecţia invaziei ruse va rămâne.”

Pe lângă subfinanţarea cronică din ultimele decenii, Europa investeşte în autonomie strategică, sisteme autonome, drone, apărare antiaeriană, muniţie inteligentă şi alte capacităţi esenţiale. În plus, criza de personal militar stimulează investiţiile în automatizare şi sisteme fără pilot, menţinând cererea fermă chiar şi în contextul unei eventuale păci.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.