Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor pentru aprobarea nivelului de intervenţie şi de prevenţie în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante a fost publicat în Monitorul Oficial, miercuri seară, anunţă ministerul. Numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional în cazul speciei urs brun (Ursus arctos) este de 220 de exemplare, din care nivel de prevenţie — 140 de exemplare, nivel de intervenţie — 80 de exemplare.”Dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MInisterului Mediului, ”Ordinul stabileşte, pentru specia urs brun, numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional, reglementează nivelul de intervenţie şi de prevenţie, precum şi condiţiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislaţia naţională de mediu în vigoare (cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă) iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor menţionate într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural”.

”Situaţiile în care se aplică prevederile acestui ordin de ministru sunt: prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, a animalelor domestice şi pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri, precum şi în interesul sănătăţii şi securităţii publice. Măsurile reglementate în vederea soluţionării situaţiilor descrise mai sus vizează capturarea, deţinerea şi transportul în scopul relocării al exemplarelor de urs brun, precum şi recoltarea acestora, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

”Ordinul stabileşte pentru specia urs brun numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional, reglementează nivelul de intervenţie şi de prevenţie, precum şi condiţiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, ceea ce s-a stabilit în urma a numeroase consultări cu părţile interesate şi cu avizul Academiei Române. Conform Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are obligaţia să emită anual cote de intervenţie şi cote de prevenţie. Acest proiect de ordin a fost elaborat având în vedere prevederile Directivei Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a faunei şi florei sălbatice (Directiva Habitate). În concordanţă cu prevederile art. 16 al Directivei, ţările pot face anumite derogări de la prevederile menţionate mai sus în anumite condiţii speciale. Însă, aşa cum am mai spus, dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional în cazul speciei urs brun (Ursus arctos) este de 220 de exemplare, din care nivel de prevenţie — 140 de exemplare, nivel de intervenţie — 80 de exemplare.

Nivelul de prevenţie reprezintă numărul de exemplare din specia urs brun, în oricare dintre stadiile ciclului biologic, care pot fi recoltate în scopul prevenirii pagubelor şi atacurilor asupra populaţiei umane pe care aceste exemplare le pot produce.

Nivelul de intervenţie reprezintă numărul de exemplare din specia urs brun, în oricare dintre stadiile ciclului biologic, care pot fi recoltate în cazurile în care prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 197/2022, nu pot fi aplicate, explică MInisterul Mediului.

”Dincolo de acest ordin, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor derulează proiectul «Implementarea planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România». Obiectivele acestui proiect, prin care sunt implementate activităţile din Planul naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România, sunt, printre altele, determinarea mărimii populaţiei şi stabilirea numărului de indivizi la nivel naţional, regional şi local, realizate prin studii genetice; reducerea conflictelor om-urs prin achiziţionarea şi instalarea unor sisteme de protecţie a animalelor domestice, a culturilor agricole şi a bunurilor materiale. România îşi propune asigurarea unui management adaptiv zonal pentru speciile de carnivore mari, în vederea realizării coexistenţei om-urs, precum şi reducerea numărului de conflicte”, a mai subliniat ministrul Mircea Fechet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.