Ordinul prin care se reglementează câte ore ar trebui să lucreze elevii în afara şcolii prevede că temele pentru acasă sunt pentru cel mult două ore, la toate disciplinele, astfel încât timpul alocat de copii activităţilor şcolare să fie de 5-8 ore, iar în vacanţa elevilor din ciclurile primar şi gimnazial sunt excluse temele. De asemenea, tema va fi diferenţiată: obligatorie şi suplimentară, cea obligatorie fiind de nivel mediu şi pentru toţi elevii, iar cealaltă, individuală şi diferenţiată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Asociaţie a părinţilor, despre ordinul privind temele elevilor: Ideea este bună, dar să nu se întoarcă tot împotriva copiilor

Ordinul prin care se reglementează câte ore ar trebui să lucreze elevii în afara şcolii este o "idee bună", a declarat, pentru News.ro, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi- învăţământ preuniversitar, care se teme să nu se ajungă însă în situaţia în care elevii să nu mai primească deloc teme. El spune că programa şcolară ar trebui simplificată, iar autorităţile să se mobilizeze şi să facă sistemul "şcoală după şcoală”.

"Ideea este bună, dar, după părerea mea, nu va putea fi pusă în practică. Mi-e teamă că această idee se va întoarce tot împotriva elevilor, copiilor noştri. Se va ajunge până acolo unde nu li se vor mai da teme deloc. Ei nu înţeleg, oricum, toată materia la clasă. Altundeva este buba, nu la timpul de lucru pe care îl petrec elevii făcându-şi temele", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi - învăţământ preuniversitar.

El a mai spus că o problemă o reprezintă, de exemplu, numărul mare de elevi dintr-o clasă şi că ar trebui făcute investiţii astfel încât să fie create mai multe săli de clasă.

"O altă problemă este şi programa şcolară mult prea încărcată. Este foarte multă teorie. Ar trebui să fie mai multă practică, nu poţi face doar teorie, ca apoi să observi că teoria nu poate fi pusă şi în practică. Se predă cu creta la tablă, fără să se explice şi practic. Dacă vreţi ca elevii să nu mai facă teme acasă, autorităţile să se mobilizeze şi să facă sistemul şcoală după şcoală, iar elevii să stea două-trei ore după şcoală pentru a-şi scrie temele", a mai spus Iulian Cristache.

CITEȘTE ȘI Dumitru: Suntem pe o cale greşită cu acest gen de a da încontinuu teme repetitive care nu fac altceva decât să le tocească nervii elevilor şi să îi îndepărteze de şcoală

Ordinul prin care se reglementează câte ore ar trebui să lucreze elevii în afara şcolii pentru teme a fost semnat de ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, şi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă.

Potrivit ordinului, la clasa pregătitoare nu se dau teme, la învăţământul primar timpul total alocat temei obligatorii va fi de maximum o oră, iar pentru celelalte niveluri de învăţământ va fi de maximum două ore.

"Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult două ore, însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului în clasă şi în afara ei să se încadreze în 5-8 ore zilnic", se menţionează în ordin.

Tema pentru acasă va fi stabilită diferenţiat în funcţie de nivelul de pregătire a elevului. Astfel, tema obligatorie are un nivel mediu de dificultate pentru toţi elevii clasei, iar tema suplimentară ete individuală şi diferenţiată, fără caracter permanent, pentru situaţiii adevcate, precum activităţi de recuperere sau activităţi pentru dezvoltare (pregătirea unor concursuri). În plus, tema pentru acasă în scopul realizării unor lucrări ample sau de sinteză, precum referate şi proiecte, pentru o disciplină poate fi una pe semestru.

"În perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învăţământul primar şi gimnazial", se mai precizează în ordinul ministrului Educaţiei.

De asemenea, ordinul prevede că în cadrul orelor de la clasă o atenţie specială se va acorda tehnicilor de învăţare independentă, respectiv se vor exersa modalităţi de rezolvare independentă a unor sarcini de lucru, astfel încât aceste deprinderi să fie transferabile şi în efectuarea temelor pentru acasă.

Tema pentru acasă nu poate fi folosită ca un instrument de pedeapsă, în ordin fiind prevăzut că este interzis acest lucru. 

De asemenea, "în stabilirea temelor se va evita apariţia unor efecte negative", respectiv "pierderea interesului elevului faţă de învăţare (din cauza cantităţii, dificultăţii sau monotoniei temelor, etc), oboseală fizică şi emoţională, reducerea timpului liber destinat unor activităţi recreative (activităţi sportive, artistice, gospodăreşti, lectură), adâncirea diferenţelor dintre elevii performanţi si cei aflaţi în dificultate".

Ordinul mai prevede că prin temele pentru acasă propuse se va urmări: obţinerea de rezultate imediate în învăţare, obţinerea unor efecte pe termen lung în învăţare, obţinerea unor efecte în planul dezvoltării persoane a elevului şi consolidarea relaţiei familie-şcoală.

În acelaşi document se mai precizeayă că directorii unităţilor de învăţământ şi diriginţii vor colabora cu părinţii şi elevii "pentru raţionalizarea temelor pentru acasă".

Ordinul, care a fost semnat în 28 noiembrie, nu prevede sancţiuni.

Ministrul Educaţiei a explicat, în conferinţa de presă, că prin acest ordin se doreşte să fie preîntâmpinate "abuzurile şcolii faţă de timpul liber al elevului".

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.